Angela Merkel s-a declarat „mulţumită” de atmosfera de la summitul UE

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, s-a declarat "mulţumită" în legătură cu discuţiile din cadrul summitului UE, justificând suspendarea lucrărilor prin necesitatea de a exista mai mult timp pentru ajungerea la un acord la începutul anului, informnează AFP.
Romania TV
23 nov. 2012, 20:45
Angela Merkel s-a declarat

„Sunt mulţumită de modul în care s-au derulat discuţiile”, a spus Merkel, apreciind că „este posibil să se ajungă la un acord la începutul anului viitor”.

„Atmosfera a fost foarte amicală şi constructivă”, în pofida divergenţelor de opinie, a subliniat ea.

„Era dificil să ne dăm seama de cât timp aveam nevoie pentru un acord. Nu exista niciun motiv să scoatem acordul cu forcepsul”, a argumentat Merkel.

Summitul Consiliului European dedicat bugetului multianual al Uniunii Europene s-a încheiat vineri după-amiază, fără a se ajunge la un acord, anunţă surse din cadrul Preşedinţiei semestriale a Consiliului UE. Reuniunea şefilor de stat şi de guvern din cele 27 de state membre UE începuse joi seara, la Bruxelles, fiind dedicată în principal bugetului multianual al Uniunii pentru perioada 2014-2020. „Şefii de stat şi de guvern s-au despărţit fără a ajunge la un acord”, afirmă o sursă oficială.

Liderii europeni reluaseră vineri dimineaţă lucrările, după o serie de întrevederi bilaterale care au avut loc joi şi au fost urmate de summit. Dar nu au reuşit să depăşească divergenţele privind bugetul plurianual şi distribuirea fondurilor. Premierul Marii Britanii, David Cameron, declara vineri dimineaţă că nu existau „progrese suficiente”.

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Țara din Europa unde a crescut consumul unei legume cultivate masiv de români. Cum explică specialiștii din retail fenomenul
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. Anunț șoc: 3 ani de pușcărie! Dacă puteau, îmi dădeau 20
Playtech.ro
Ţara care nu mai accepta românii! Motivul, unul controversat. Este un stat european, mulţi trăiesc deja acolo
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Cartea care îi uimește pe oameni de secole. Conține coduri secrete vechi de sute de ani
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Părinții primesc 1.500 de lei pe lună, pe lângă alocație, pentru doi ani. Singura condiție care trebuie îndeplinită
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bani în România după deces. Casa de Pensii e obligată prin lege să plătească. Se achită chiar și 16 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
"Cristi, stai! Nu mai urla! Nu are rost" - Înregistrarea completă a apelurilor la 112 făcute de Patrizia, românca luată de
Poliția efectuează 95 de percheziții pentru destructurarea unor rețele de falsificatori de documente
MediaFlux
Pregătirile pentru întâlnirea Trump-Putin s-au accelerat în mod neașteptat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă