Angela Merkel și-a luat adio de la germani pe ritmuri de muzică rock şi religioasă. Cancelarul a avut parte de cea mai înaltă ceremonie pentru un civil VIDEO

Armata Germaniei a onorat-o pe cancelarul în exerciţiu Angela Merkel cu cea mai înaltă ceremonie pentru un civil, cântând un mix eclectic de muzică, la alegerea ei, care a intrigat naţiunea, relatează Reuters.
Daniel Spătaru
03 dec. 2021, 08:16
Angela Merkel și-a luat adio de la germani pe ritmuri de muzică rock şi religioasă. Cancelarul a avut parte de cea mai înaltă ceremonie pentru un civil VIDEO

În cadrul ceremoniei ”Großer Zapfenstreich”, restrânsă din cauza restricţiilor legate de Covid-19, corpul de muzică al personalului Bundeswehr a cântat un imn religios, un cântec din anii 1960 care include cuvintele ”Nu pot să accept, nu pot să mă descurc, încă vreau să câştig”, şi un hit punk rock din anii 1970.

Imnul ”Sfinte Dumnezeule, lăudăm numele tău” este o recunoaştere a educaţiei protestante a lui Merkel, cântecul din anii ’60 ”Red roses are to rain for me” reflectă poate ambiţia ei de tinereţe, în timp ce hit-ul rock ” You Forgot The Colour Film”, a fost interpretat pentru prima dată de artista punk est-germană Nina Hagen.

Citeşte şi Merkel dă cu pumnul în masă, la plecarea din Cancelarie. Cere restricţii mai dure pentru germani, în contextul pandemiei

Născută în oraşul-port Hamburg, ca fiică a unui pastor protestant, Merkel a crescut în Germania de Est comunistă înainte de a prelua conducerea unui partid predominant masculin, catolic, din vestul Germaniei, Uniunea Creştin Democrată (CDU).

După 16 ani în funcţie, ea urmează să fie succedată în funcţia de cancelar de social-democratul Olaf Scholz săptămâna viitoare.

Citeşte şi Olaf Scholz, un pas mai aproape pentru a-i succeda lui Angela Merkel în funcţia de cancelar. Acord preliminar pentru formarea unui nou guvern, în Germania

Merkel, în vârstă de 67 de ani, lasă o moştenire greu de egalat. Ea a condus Germania şi Europa prin mai multe crize şi a fost o campioană a democraţiei liberale în faţa autoritarismului în creştere la nivel mondial.

Criticii ei spun că mai degrabă a gestionat decât a rezolvat probleme şi că îi lasă succesorului ei decizii dure pe mai multe fronturi.

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Cum se împăturesc, de fapt, hainele fără să se șifoneze. Metodele simple pe care ar trebui să le știe orice gospodină
Capital.ro
Codul Numeric Personal (CNP). Anunț pentru toți românii cu buletin. Se atribuie un nou CNP
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Navele militare ale SUA nu mai primesc combustibil în Norvegia. Reacția Guvernului de la Oslo
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Fundata are el mai curat aer din România. Refugiu perfect pentru odihnă
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Daniela Sterp a născut! Culiță Sterp și soția sa au devenit părinți pentru a doua oară. Primele imagini cu fetița lor
Cancan.ro
Nu e o glumă! Ce a putut să cumpere o româncă stabilită în Spania, cu doar 50 de euro, dintr-un supermarket local
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Maghiarii dau lovitura în inima Transilvaniei: Acum ori niciodată! Decizie din 9 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Trump declară că taxe vamale de 25% vor intra în vigoare pentru Mexic și Canada
MediaFlux
Șoc mondial: Trump redesenează lumea și îl amenință direct pe Zelenski
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă