Angela Merkel şi Joe Biden, prima întâlnire la Casa Albă. Încheierea pandemiei COVID-19, printre priorităţi

Cancelar german Angela Merkel va efectua prima vizită în Statele Unite în mandatul preşedintelui Joe Biden. Întrevederea va avea loc pe 15 iulie, la Washington, pentru a afirma "legăturile bilaterale profunde" dintre cele două ţări.
Razvan Mihalascu
11 iun. 2021, 23:42
Angela Merkel şi Joe Biden, prima întâlnire la Casa Albă. Încheierea pandemiei COVID-19, printre priorităţi

Anunţul despre vizita pe care Angela Merkel o va efectua în Statele Unite a fost făcut vineri de secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki.

„Liderii vor discuta despre angajamentul de a coopera strâns asupra unei serii de provocări comune, inclusiv (măsuri pentru) încheierea pandemiei COVID-19, abordarea ameninţării schimbărilor climatice şi promovarea prosperităţii economice şi a securităţii internaţionale pe baza valorilor noastre democratice comune”, a declarat Psaki, conform Agerpres.

Prima vizită efectuată de Angela Merkel în SUA în mandatul lui Joe Biden are scopul de a consolida relaţiile bilaterale dintre Statele Unite şi Germania.

Citeşte şi: Germania începe de luna viitoare vaccinarea copiilor de 12 ani. Anunţul a fost făcut de Angela Merkel

Potrivit Deutsche Welle, obiectivul comun este reprezentat de încheierea pandemiei COVID şi diminuarea efectelor schimbărilor climatice. Atât Biden, cât şi Merkel vor „promova prosperitatea economică şi securitatea internaţională, având la bază valorile democratice comune”, a mai precizat oficialul american.

Vizita a fost anunţată în prima zi a reuniunilor din cadrul summitului G7, între Marea Britanie, Franţa, Italia, Canada, Statele Unite şi Germania, desfăşurate în Cornwall.

Citeşte şi: Angela Merkel, marea sa teamă după 16 ani în funcţia de cancelar al Germaniei. Cum nu şi-ar dori să rămână în istorie

Relaţiile dintre Statele Unite şi Germania au devenit tensionate, pe fondul construirii Nord Stream 2, gazoductul de 11 miliarde de dolari folosit pentru a transporta gazul rusesc în Europa.

Statele Unite au suspendat aplicarea de sancţiuni companiei ruse Gazprom care a construit gazoductul, iar Biden şi Merkel au la dispoziţie trei luni pentru a soluţiona disputa.

La mijlocul luni ianuarie, Armin Laschet, premierul landului Renania de Nord-Westfalia, favorabil continuării orientării centriste a actualului cancelar german Angela Merkel, a fost ales preşedinte al Uniunii Creştin-Democrate (CDU), ceea ce îl plasează în pole position pentru a deveni următorul cancelar german.

Cu o majoritate de 521 de voturi dintre cei 1.001 delegaţi invitaţi să voteze, Armin Laschet l-a devansat pe Friedrich Merz (466 voturi), rival al istoric al cancelarului şi favorabil unei cotituri spre dreapta, potrivit rezultatelor unui scrutin intern şi va conduce tabăra conservatoare în alegerile generale din septembrie, după cum scrie Financial Times. Tradiţional, şeful CDU devine candidat la cancelaria germană pentru „Uniune”, astfel că Laschet ar putea fi noul cancelar.

Citeşte şi: A fost ales succesorul Angelei Merkel. I se spune „Armin al turcilor”, iar din septembrie ar putea fi noul cancelar al Germaniei

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Alexia Eram a făcut furori la Milano! Ce ținută controversată a purtat fiica Andreei Esca – FOTO
Fanatik.ro
Cum se împăturesc, de fapt, hainele fără să se șifoneze. Metodele simple pe care ar trebui să le știe orice gospodină
Capital.ro
Codul Numeric Personal (CNP). Anunț pentru toți românii cu buletin. Se atribuie un nou CNP
Playtech.ro
Cum te poţi pensiona înainte de limita de vârstă. Regulile noi impuse de CNPP
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Navele militare ale SUA nu mai primesc combustibil în Norvegia. Reacția Guvernului de la Oslo
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Fundata are el mai curat aer din România. Refugiu perfect pentru odihnă
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Daniela Sterp a născut! Culiță Sterp și soția sa au devenit părinți pentru a doua oară. Primele imagini cu fetița lor
Cancan.ro
Nu e o glumă! Ce a putut să cumpere o româncă stabilită în Spania, cu doar 50 de euro, dintr-un supermarket local
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Maghiarii dau lovitura în inima Transilvaniei: Acum ori niciodată! Decizie din 9 martie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
Trump declară că taxe vamale de 25% vor intra în vigoare pentru Mexic și Canada
MediaFlux
Șoc mondial: Trump redesenează lumea și îl amenință direct pe Zelenski
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă