Yuri Uşakov a precizat că Putin va efectua şi o vizită oficială în Viena la data de 5 iunie.
La mijlocul lunii aprilie, cancelarul german, Angela Merkel, a anunţat la Berlin că intenţionează să aibă o întâlnire în curând cu preşedintele rus, Vladimir Putin, în contextul unui conflict crescând între ţări occidentale şi Rusia, relatează agenţia DPA.
″Cred că ne vom întâlni într-un viitor previzibil″, a afirmat Merkel. Cu toate că nu a fost stabilită o dată pentru întâlnire, ″cred că numeroasele probleme pe care le avem, de la Ucraina, inclusiv gazul, şi până la marea, marea problemă privind Siria, necesită ca noi să avem un schimb direct de opinii într-un viitor previzibil″, a declarat cancelarul german.
Angela Merkel a precizat că a discutat la telefon cu Putin despre conflictul din Siria şi despre conducta de gaz Nord Stream 2, care face legătura direct între Rusia şi Germania pe sub Marea Baltică.