Angela Similea petrece din ce în ce mai mult timp în America, acolo unde se află cei doi copii ai fiului său, Sorin, stabiliți în Conneticut. Ea va avea primul concert din acest an abia în luna iunie!
Artista se mândreşte cu nepoata sa Grace Hilgen, acum în vârstă de 20 de ani, care i-a moștenit frumusețea și alături de care a și realizat, în urmă cu ceva ani, un videoclip, motiv pentru care încearcă să-i fie cât mai mult timp aproape.
„Angela e în America acum. A venit și a plecat din nou. Dar nu va rămâne acolo, că nu are ce face. E în vacanță, pentru ea e o bucurie să fie alături de nepoți”, a mărturisit pentru Libertatea colegul de scenă al artistei, Ovidiu Komornyic, rămas să cânte singur în țară.
Artistul a mai spus că s-au dus vremurile în care el și Angela Similea erau clienți nelipsiți ai litoralului românesc, acolo unde aveau cântări cam toată vara.
„Pe Litoral nu avem nimic stabilit pentru la vară, până în acest moment. Lucrurile se schimbă și, din păcate noi, nu ne mai regăsim în aceste schimbări”, a adăugat Komornyic.
Angela le-a fost ca o mamă nepoților săi!
Sorin Hilgen, singurul copil al Angelei Similea, a divorțat de Bianca Toma, mama celor doi nepoți ai artistei, Jan și Grace (20 de ani), după o căsnicie de doar patru ani. Atunci când s-au despărțit, copiii au rămas în grija băiatului artistei, iar aceasta le-a fost practic ca o mamă, care s-a ocupat de creșterea lor. Despre Angela Similea Grace vorbește cu multă admirație.
Citeşte şi Angela Similea, în LACRIMI. Artista a fost profund marcată de dispariţia unei persoane dragi