Potrivit contactmusic.com, Jolie a citit acest roman, care, recent, a devenit volumul pentru adulţi ce a ajuns cel mai repede la pragul de 1 milion de copii vândute în format paperback.
Potrivit unor surse apropiate actriţei, care în prezent filmează pentru lungmetrajul „Maleficent”, în Marea Britanie, Jolie „ştie că pelicula va fi un hit”.
Acţiunea romanului se pretează polemicilor. Inspirată iniţial din cea mai în vogă idilă în rândul adolescenţilor din acest moment, cea dintre personajele Edward şi Bella din franciza „Twilight”, cartea romancierei E. L. James ia o cu totul altă turnură. În Seattle, Anastasia Steele, o studentă în vârstă de 22 de ani şi încă virgină, cedează în faţa şarmului şi a practicilor sado-masochiste ale miliardarului Christian Grey.
Graniţa dintre erotic şi pornografic a devenit centrul unor polemici intense dincolo de Atlantic, unde vânzările au explodat. Volumele din trilogie au fost cenzurate în bibliotecile din comitatul Brevard din statul american Florida, din cauza conţinutului lor considerat inacceptabil. Alţii vorbesc însă despre apariţia unui nou gen literar, „mummy porn”, destinat menajerelor în vârstă de până la 50 de ani, aflate în căutarea unei soluţii facile pentru a-şi condimenta căsniciile.
Chiar dacă logodnica lui Brad Pitt şi-a pus ordine în viaţă în ultimii ani, devenind o mamă de familie respectabilă şi o legendă „glamour” în universul acţiunilor umanitare, ea are totuşi un trecut „greu” în spate. În epocă, personalitatea ei turbulentă, atrasă de zonele obscure ale vieţii, a ţinut de multe ori prima pagină a ziarelor, care au prezentat pe larg aventurile sexuale şi problemele cu drogurile pe care le avea vedeta americană. Căsătorită în perioada 2000 – 2003 cu Billy Bob Thornton, care avea reputaţia unui „băiat rău” la Hollywood, Angelina Jolie a şocat cetatea filmului, purtând în jurul gâtului, la o gală cinematografică, o fiolă ce conţinea câţiva mililitri din sângele soţului ei.
Pentru rolul Anastasiei Steele au fost vehiculate şi numele actriţelor Emma Watson, Katie Cassidy şi Scarlett Johansson.
Lungmetrajul „In the Land of Blood and Honey”, turnat în 2010, marchează debutul regizoral al actriţei americane Angelina Jolie. „In the Land of Blood and Honey” a fost nominalizat anul acesta la premiile Globul de Aur, la categoria „cel mai bun film într-o limbă străină”.
Angelina Jolie, care a fost nominalizată pentru a doua oară la premiile Oscar în februarie 2009, pentru rolul din „Schimbul/ Changeling”, regizat de Clint Eastwood, a devenit celebră graţie rolului principal din franciza „Lara Croft”, a jucat în multe producţii cu succes la public, precum „Dl şi dna Smith”, „A Mighty Heart”, „Gia”, dar a câştigat şi premiul Oscar pentru rol secundar, în 2000, cu rolul din „Tinereţe furată/ Girl, Interrupted”.