Anghel Damian și Theo Rose se căsătoresc. Regizorul a dat câteva detalii legate de acest eveniment care va avea loc în vară.
Pentru că nu au prea mult timp la dispoziție, cei doi au decis ca, în primă fază, să facă un eveniment mai mic, doar cu apropiații.
„Vedem nunta ca pe un eveniment intim, ca pe un legământ în doi. Nunta cu mulți invitați ar fi ceva ulterior acestui legământ. Nu am stabilit încă date, tematici și altele de genu. Vrem ca acest legământ să fie doar al nostru la început și, când vom avea timp să respirăm, cu siguranță vom găsi o formulă de petrecere mai mare„, a dezvăluit Anghel într-un interviu acordat revistei Viva.
Referitor la nași, Theo Rose și Anghel Damian încă oscilează, având de optat între trei cupluri. Cei doi artiști își doresc să aibă lângă ei o pereche care să le ofere un model de urmat.
Regizorul a dezvăluit și faptul că, la începutul relației lor, și-au făcut o promisiune pe care, până în prezent, au reușit să o respecte cu rigurozitate.
„Ne-am promis cel puțin o zi pe săptămână doar în doi și ne-am ținut până acum de asta cu stoicism„, a declarat regizorul serialului „Clanul”.
Deși au o mulțime de proiecte profesionale, Anghel și Theo reușesc să facă față cu brio și rolului de părinți. Anghel spune că amândoi au înțeles că cel mai important rol este cel de părinți, așa că fac tot posibilul să și-l prioritizeze.
„Încercăm pe cât posibil să eficientizăm munca, să ne împărțim responsabilitățile, să ne alegem cu atenție proiectele și să nu ne mai risipim în o mie de lucruri. Dintre toate, rolul de părinte este cel mai important și, de aici, totul decurge firesc. Dacă știi cu adevărat ce e important pentru tine, totul se așază în forma acelui lucru și obstacolele devin din ce în ce mai ușor de depășit„, a mai spus Anghel în interviul pentru sursa citată.