ANGLIA-ROMÂNIA. „Tricolorii” vor să evite a patra înfrângere consecutivă, iar Rădoi vorbeşte de plecarea de la naţională: „Contractul se poate încheia oricând”

Selecţionerul Mirel Rădoi a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că în contractul său cu FRF există o clauză conform căreia acordul poate înceta oricând.
Daniel Spătaru
05 iun. 2021, 23:24
ANGLIA-ROMÂNIA.
ANGLIA-ROMÂNIA federaţiei

El a precizat însă că deocamdată nu se gândeşte la o eventuală despărţire: “Deocamdată sunt aici, nu mă gândesc la lucrul ăsta, mă gândesc că mâine seară avem un meci foarte important”.

ANGLIA-ROMÂNIA. Referitor la meciul de duminică, selecţionerul a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, că le-a cerut jucătorilor echipei naţionale să joace cu curaj împotriva Angliei.

Va fi un meci destul de intens, sunt sigur că jucătorii sunt motivaţi deja. Toţi îşi vor dori să joace mâine. Cred că în primul rând Anglia aseamănă jocul nostru cu cel al Croaţiei. Folosim aproximativ acelaşi sistem. Există o diferenţă de valoare, dar la un meci cu Anglia ne putem ridica la cel mai înalt nivel. Oricare jucător din naţionala Angliei poate fi decisiv. Cred că pot continua nume într-un minut fără să mă întrerup. Kane, Sterling şi Rashford pot speria orice apărare din lume. Teamă nu ne este. Dar ne vom lua măsuri, să fim precauţi, să nu le dăm spaţii foarte mari”, a spus Rădoi.

Citeşte şi Mirel Rădoi, criticat dur de un fost selecţioner, după înfrângerea cu Georgia. „Ce jucăm noi e ceva de carnaval”

El a precizat că naţionala tricoloră va trebui să nu se axeze doar pe organizarea defensivă în meciul cu englezii. “De obicei încercăm să întâlnim adversari foarte puternici, pentru că suntem şi la un schimb de generaţie. Sunt sigur că vom întâlni o oechipă foarte puternică, agresivă. Ca să punem probleme Angliei nu va trebui să ne axăm doar pe organizarea defensivă, va trebui să alternăm momentele când să facem pressing şi când să avem o organizare defensivă foarte bună. Sper ca odată cu prima victorie să încercăm să avem mult mai mare încredere. Mâine seară jucătorii vor trebui să joace cu curaj. Asta le-am cerut, să vedem curaj, să vedem personalitate”.

Naţionala României va întâlni selecţionata Angliei într-un meci amica, duminică, la Middlesbrough, de la ora 19.00.

Citeşte şi ROMANIA GEORGIA 1-2. Trei înfrângeri consecutive pentru Mirel Rădoi

 

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Vijelii puternice în România. Vântul a mișcat mașinile care erau parcate. Imagini incredibile / FOTO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Sucul natural care nu te lasă să îmbătrânești. Este bogat în colagen, întinerește pielea și i se mai spune și ”aurul portocaliu al frumuseții”
Capital.ro
S-a dat ordin în România. Au fost activate mecanismele de urgenţă. Interzis de astăzi, 11 aprilie
Playtech.ro
Ce conţine telemeaua de vacă marca Pilos. Mulţi români o iau din Lidl fără să citească eticheta
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Ioana Tufaru este însărcinată la 48 de ani! Fiica Andei Călugăreanu a dat vestea, în premieră, pentru WOWbiz. Cum a aflat că va mai avea un copil? „Sper să pot să duc sarcina până la capăt”
Spynews
Robert Lele anunță despărțirea de Andra Volos? Mesajul ciudat pe care l-a postat și l-a sters imediat: ”Ne-am separat” | FOTO
Spynews
Armin Nicoară, prima imagine cu fiul său, Amir Efrem. Micuțul a venit pe lume cu puțin timp în urmă / FOTO
Evz.ro
Val de seisme fără precedent. Este alertă maximă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Cine e Georgiana Lobonț. Biografie, CV și familie. Cum a ajuns pe culmile succesului și câți copii are artista
Cancan.ro
Carmen Brumă, într-o poziție INTERZISĂ! Doar Mircea Badea o mai vede așa: vedeta și-a ridicat piciorul și i s-a văzut
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Doliu imens. S-a stins cea mai frumoasă femeie. A fost o stea a lumii: Eleganță, forță și frumusețe
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Horoscop de weekend 11–13 aprilie 2025. Este o perioadă încununată de succes
MediaFlux
Prăbuşirea pensiilor publice: Românii vor primi doar 30% din salariu
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?