ANI: Avere nejustificată, conflict de interese şi incompatibilitate pentru 8 aleşi locali şi funcţionari publici

Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflict de interese de natură administrativă şi existenţa unei diferenţe nejustificate, între averea dobândită şi veniturile realizate în cazul a opt foşti şi actuali aleşi locali şi funcţionari publici.
Romania TV
08 mai 2018, 06:49
ANI: Avere nejustificată, conflict de interese şi incompatibilitate pentru 8 aleşi locali şi funcţionari publici

ANI a constatat starea de incompatibilitatea în cazul lui OSALCIUC GHEORGHE MARIAN, actual primar şi fost funcţionar public în cadrul Primăriei comunei Voila, Judeţul Braşov. În perioada 06 mai – 26 iunie 2016 a participat în calitate de candidat la alegerile locale pentru mandatul 2016-2020, fără ca raporturile de serviciu aferente funcţiei publice de inspector în cadrul Primăriei comunei Voila, judeţul Braşov să fie suspendate.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 95, alin. (1), lit. d) din Legea nr.188/1999, coroborate cu dispoziţiile art. 97, alin. (2), lit. a) din Legea nr.161/2003.

De asemenea, DORNEANU DOREL, primar al comunei Corni, Judeţul Botoşani, găsit în INCOMPATIBILITATE
În perioada 20 iunie 2012 – 29 septembrie 2013 a deţinut şi exercitat simultan funcţia de primar şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al Şcolii Gimnaziale „O. Băncilă”, judeţul Botoşani, încălcând astfel dispoziţiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi nu a respectat dispoziţiile art. 91, alin. (3), teza 1 din acelaşi act normativ.

MĂRĂSCU NECULAE, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Tarcău, Judeţul Neamţ – INCOMPATIBILITATE. În perioada 18 septembrie 2012 – 06 iunie 2016 a deţinut simultan funcţia de consilier local şi calitatea de membru în Consiliul de Administraţie al S.C. Tarcău Multiserv S.R.L. (societate înfiinţată şi aflată sub autoritatea Consiliului Local al comunei Tarcău, judeţul Neamţ), încălcând astfel dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. d) coroborate cu dispoziţiile art. 91, alin. (1) şi (3) din Legea nr. 161/2003.

NAE BADEA, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Poeni, Judeţul Teleorman – INCOMPATIBILITATE.
În perioada 22 iunie 2016 – 08 iunie 2017, a exercitat simultan funcţia de consilier local şi pe cea de şef serviciu în cadrul Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă (instituţie fără personalitate juridică aflată în subordinea Consiliului Local al comunei Poeni), încălcând astfel dispoziţiile art. 88, alin. (1), lit. c) din Legea nr. 161/2003.

BÎRLĂ MARIAN, consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Mărgăriteşti, Judeţul Buzău – INCOMPATIBILITATE. În mandatul 2012 – 2016, au fost încheiate contracte de prestări servicii între Primăria comunei Mărgăriteşti, judeţul Buzău, şi SC Mary Symon Comex SRL, societate în cadrul căreia persoana evaluată deţine calitatea de asociat unic şi administrator, iar soţia persoanei evaluate deţine calitatea de administrator, încălcând astfel dispoziţiile art. 90 din Legea nr. 161/2003.

PÎŢU RALUCA ELENA, funcţionar public (contabil şef) în cadrul Primăriei comunei Şcheia, Judeţul Suceava – AVERE NEJUSTIFICATĂ. Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa unei diferenţe nejustificate în cuantum de 207.364 lei (aproximativ 49.113 euro), între averea dobândită şi veniturile realizate de către persoana evaluată în perioada exercitării funcţiei publice.

Având în vedere cele de mai sus, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Suceava, în vederea începerii acţiunii de control cu privire la modificările patrimoniale intervenite şi veniturile realizate în perioada exercitării funcţiei de către persoana evaluată.

BRANZEI IOAN, director executiv adjunct al Centrului judeţean Maramureş din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură – CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV
În perioada exercitării funcţiei publice de conducere, persoana evaluată s-a implicat în procesul de aprobare a cererilor de finanţare depuse de tatăl său şi socrul său astfel:
– la datele de 12 iunie 2011, 27 iunie 2012 şi de 08 octombrie 2012, a aprobat în sistemul electronic de gestionare a cererilor de plată IACS (Sistemul Integrat de Administrare şi Control) al Centrului judeţean Maramureş A.P.I.A., sumele calculate şi stabilite pentru fermierii menţionaţi în Lista de plăţi, printre care şi tatăl său în calitate de fermier;
– la datele de 12 iunie 2011 şi 29 iunie 2012 a aprobat în sistemul electronic de gestionare a cererilor de plată IACS (Sistemul Integrat de Administrare şi Control) al Centrului judeţean Maramureş A.P.I.A., sumele calculate şi stabilite pentru fermierii menţionaţi în Lista de plăţi, printre care şi socrul său în calitate de fermier.

Astfel, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, coroborate cu dispoziţiile art. 70 din Legea nr. 161/2003 şi dispoziţiile art. 11, alin. (1) şi art. 16, alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 66/2011 şi nu a respectat dispoziţiile art. 12, alin. (2) din acelaşi act normativ.

REBEDEA DUMITRU, funcţionar public în cadrul Consiliului Judeţean Gorj – INCOMPATIBILITATE
Simultan cu exercitarea funcţiei publice în cadrul Consiliului Judeţean Gorj a desfăşurat şi alte activităţi remunerate – expert tehnic judiciar în cadrul Tribunalului Gorj.

Având în vedere faptul că atribuţiile de funcţionar public sunt în legătură indirectă cu cele exercitate în calitate de expert tehnic judiciar, persoana evaluată a încălcat dispoziţiile art. 96, alin. (1) coroborat cu dispoziţiile art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003.

Persoanele evaluate au fost informate despre declanşarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum şi drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat şi de a prezenta date sau informaţii pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. REBEDEA DUMITRU, OSALCIUC GHEORGHE MARIAN şi NAE BADEA nu au depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Persoanele menţionate au încălcat următoarele prevederi legale:
– art. 70 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exercită o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative”;

– art. 87, alin. (1), d), din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi [] d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice”;

– art. 88, alin. (1), lit. c) şi lit. d) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcţia de consilier local sau consilier judeţean este incompatibilă cu: [] c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu al consiliului local respectiv sau în aparatul propriu al consiliului judeţean ori al prefecturii din judeţul respectiv, d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judeţean respectiv sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă”;

– art. 90 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Consilierii locali şi consilierii judeţeni care au funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general,director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor ori alte funcţii de conducere, precum şi calitatea de acţionar sau asociat la societăţile comerciale cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unităţi administrativ-teritoriale nu pot încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociare cu autorităţile administraţiei publice locale din care fac parte, cu instituţiile sau cu regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau judeţean respectiv ori cu societăţile comerciale înfiinţate de consiliile locale sau consiliile judeţene respective. (2) Prevederile alin. (1) se aplică şi în cazul în care funcţiile sau calităţile respective sunt deţinute de soţul sau rudele de gradul I ale alesului local”;

– art. 91, alin. (1) şi alin. (3), teza 1 din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului [] (3) Alesul local poate renunţa la funcţia deţinută înainte de a fi numit sau ales în funcţia care atrage starea de incompatibilitate sau în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcţie”;

– art. 94, alin. (2), lit. a) din Legea nr.161/2003, potrivit căruia ” (2) „Funcţionarii publici nu pot deţine alte funcţii şi nu pot desfăşura alte activităţi, remunerate sau neremunerate, după cum urmează: a) în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice []”;

– art. 96, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii sau activităţi în domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice, al creaţiei literar-artistice. Funcţionarii publici, funcţionarii publici parlamentari şi funcţionarii publici cu statut special pot exercita funcţii în alte domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public, funcţionar public parlamentar sau funcţionar public cu statut special, potrivit fişei postului”;

– art. 97, alin. (2), lit. a) din Legea nr. 161/2003, potrivit căruia „(1) Funcţionarul public poate candida pentru o funcţie eligibilă sau poate fi numit într-o funcţie de demnitate publică. (2) Raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă: a) pe durata campaniei electorale, până în ziua ulterioară alegerilor, dacă nu este ales”;

– art. 95, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 188/1999, potrivit căruia „Raportul de serviciu se suspendă la iniţiativa funcţionarului public în următoarele situaţii [] d) pentru participare la campania electorală”;

– art. 13 din Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, potrivit căruia „Conflictul de interese în materie adminstrativă „se naşte dintr-o situaţie în care oficialul are un interes privat care influenţează sau este de natură a influenţa exercitarea cu imparţialitate şi obiectivitate a îndatoririlor sale publice. Interesul privat al oficialului include orice avantaj pentru sine sau pentru familia sa, rudele apropiate, prieteni şi persoane sau organizaţii cu care acesta are sau a avut relaţii de afaceri sau politice (inclusiv orice datorie, financiară sau civilă în legătură cu acestea). Pentru existenţa conflictului de interese în materie administrativă este suficient ca interesul privat să fie de natură a influenţa exercitarea cu imparţialitate şi obiectivitate a funcţiei publice; acest rezultat nu trebuie neapărat să se producă. Conduita conformă a oficialului public variază în funcţie de tipul concret de conflict de interese existent la un anumit moment. Dacă în cazul conflictului de interese de tip potenţial conduita cerută oficialului este mai degrabă exercitarea în mod transparent şi echidistant a atribuţiilor sale, în cazul conflictului de interese de tip actual oficialul trebuie să se abţină de la luarea oricăror decizii. Conflictul de interese consumat apare în cazul în care oficialul nu s-a abţinut de la luarea unei decizii în ipoteza unui conflict de interese actual şi implică latura sancţionatorie a reglementării”;

– art. 11, alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 66/2011, potrivit căruia „(1) Nu au dreptul să fie implicaţi în procesul de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare sau a programelor în cadrul unei proceduri de selecţie următoarele persoane: a) cele care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre solicitanţi sau care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere ori de supervizare a unuia dintre solicitanţi; b) soţ/soţie, rudă sau afin până la gradul al doilea inclusiv cu persoane care deţin părţi sociale, părţi de interes, acţiuni din capitalul subscris al unuia dintre solicitanţi ori care fac parte din consiliul de administraţie/organul de conducere sau de supervizare a unuia dintre solicitanţi; c) cele despre care se constată că pot avea un interes de natură să le afecteze imparţialitatea pe parcursul procesului de verificare/evaluare/aprobare a cererilor de finanţare”;

– art. 12, alin. (2) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 66/2011, potrivit căruia „(2) În situaţia în care, în cursul procedurii de verificare/evaluare/aprobare, aceste persoane descoperă sau constată o legătură de natura celor menţionate la art. 10 şi 11, acestea sunt obligate să o semnaleze şi să înceteze de îndată să participe la procedura de verificare, evaluare sau aprobare”;

– art. 16, alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă nr. 66/2011, potrivit căruia „Dispoziţiile prezentei secţiuni se completează corespunzător cu prevederile legislaţiei naţionale referitoare la conflictul de interese”.

„Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat [] încălcarea obligaţiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective []”.

„Persoana [] faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică [] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Agenţia Naţională de Integritate îşi exercită atribuţiile cu respectarea principiilor legalităţii, confidenţialităţii, imparţialităţii, independenţei operaţionale, celerităţii, bunei administrări, precum şi al dreptului la apărare.

DailyBusiness
CTP vrea plecarea lui Klaus Iohannis de la Președinția României: „Datoria și un pustiu de bine ce le are de făcut românilor este să plece de la Cotroceni
Spynews
Dima Trofim revine pe micile ecrane şi se alătură distribuţiei serialului original Iubire cu parfum de lavandă: „De foarte mult timp îmi doream să mă reîntorc la actorie”
Bzi.ro
Imagini din culise, care nu s-au difuzat la TV! Ce a putut face Gina Pistol după ce Smiley a pierdut finala Vocea României
Fanatik.ro
Adevărul despre relația dintre Cristela și Călin Georgescu. Cum s-au cunoscut, de fapt
Capital.ro
S-a aflat ce a făcut Călin Georgescu: Nu mă lăsa să plec. Dezvăluirea momentului
Playtech.ro
Câte pahare de vin se beau la masa de Crăciun, de fapt. Greșeala pe care o fac aproape toți românii
DailyBusiness
Klaus Iohannis l-a desemnat premier pe Marcel Ciolacu. Cum arată noul Guvern al României
Adevarul
Al Jazeera: Rusia ar putea planifica un atac cu „steagul fals” asupra Moldovei
wowbiz.ro
Karmen și Bogdan Căplescu, din nou împreună?! Cum au fost surprinși, după divorț
Spynews
Ghiță, Amme și George au părăsit ieri competiția Chefi la cuțite. Diseară, echipele gătesc cu ustensile în miniatură. Chef Richard: ”Cum să pregătim 14 farfurii cu jucăriile astea?!”
Spynews
Cum s-au afișat Laura și Mihai, după ce au câștigat sezonul 10 al emisiunii Mireasa. Cum decurge căsnicia lor, după show-ul matrimonial | FOTO
Evz.ro
Coldea a vrut să fure teza de doctorat. Gabriel Oprea confimă dezvăluirile lui Dan Andronic
Ego.ro
Artista de muzică populară care a înnebunit internetul la 46 de ani! Abia o mai recunoști
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume, dezbrăcată în zăpadă
kanald.ro
A început Jubileul din 2025! Papa Francis a inițiat ceremonia de deschidere a Anului Sfânt
Cancan.ro
Vești PROASTE pentru românii care petrec Crăciunul pe Valea Prahovei! Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Cetățenii sunt obligați să plătească. Decizia se aplică în toată țara
StirileBZI
Ce trebuie să faci după ce deschizi butoiul cu varză murată: Cum procedezi ca „să nu facă floare“!
Prosport.ro
Una dintre cele mai râvnite femei din lume s-a despărțit de iubitul fotbalist. Cine e latino loverul de care s-a îndrăgostit
stirilekanald.ro
Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva lui înainte de Crăciun. Fostul ministru: „Sărbătorim în familie”
substantial.ro
Companiile de tehnologie se orientează spre energie nucleară pentru centrele de date AI
MediaFlux
MILIOANE de PENSIONARI au primit MAJORĂRI! ANUNȚ privind RECALCULAREA PENSIILOR
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Misterul sărbătoririi numelor de Cristian și Cristina: Tradiție sau confuzie?