Ani grei de închisoare în dosarul de şantaj al lui Mircea Băsescu

Fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, a primit 12 ani şi 11 lunide închisoare, iar Izaura Anghel 4 ani şi 6 luni, în dosarul de şantaj cu fratele lui Traian Băsescu. De asemenea, Marius Constantin a primit 4 ani şi 6 luni de închisoare, iar Fănica Anghel, soţia lui Bercea Mondial, va sta 3 ani şi 9 luni în spatele gratiilor.
Alina Costache
29 oct. 2015, 11:04
Ani grei de închisoare în dosarul de şantaj al lui Mircea Băsescu

Sentinţă uriaşă pentru membrii familiei Anghel în dosarul de şantaj la Mircea Băsescu. 

Tribunalul Constanţa a dictat astăzi primele condamnări în dosarul de şantaj la Mircea Băsescu. Fiul lui Brcea Mondial a fost condamnat la 12 ani şi jumătate de închisoare.

Marius Constantin: 4 ani şi şase luni cu executare

Fănica Anghel: 3 ani şi 9 luni cu executare

Izaura Anghel: 4 ani, 5 luni şi 10 zile

Florin Anghel: 12 ani, 11 luni şi 20 de zile

Grinica Anghel: măsura educativa neprivativă de libertate – 6 luni (fără executare)

Avocatul lui Mircea Băsescu, Nelu Taşcă, a spus că a cerut în plus daune morale de 1 milion de euro pentru clientul său, precizând că instanţa este cea care va decide valoarea despăgubirilor. El a menţionat că acţiunea civilă este întemeiată pe faptul că a fost adus un prejudiciu de imagine clientului său, dar şi presiunea la care a fost supus de către inculpaţi în urma acţiunilor de şantaj.

Soţia lui Bercea Mondial, doi fii ai acestuia, Florin şi Grinică-Ion Anghel, precum şi fiica şi ginerele lui Sandu Anghel, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie din Constanţa, la sfârşitul lunii iunie 2014, fiind acuzaţi de şantajarea lui Mircea Băsescu.

Potrivit rechizitoriului procurorilor constănţeni, în 1 noiembrie 2013, Florin Anghel i-ar fi cerut lui Mircea Băsescu, fratele fostului preşedinte Traian Băsescu, 280.000 de euro, în caz contrar ameninţând cu dezvăluirea în presă a unor informaţii compromiţăţoare, de corupţie, în care ar fi fost implicat acesta şi familia sa.

În 26 martie 2014, Florin Anghel, împreună cu mama sa, Fănica, l-au ameninţat şi pe Marian Căpăţână, martor în dosar, pentru a-l determina să dea suma de 280.000 de euro sau să îşi transfere averea în proprietatea lor. Ulterior, în 26 mai şi 29 mai, fiica lui Bercea, Izaura Anghel, concubinul acesteia, Marius Constantin, şi fratele minor al femeii, Grinică Ion Anghel, au mers din nou la Mircea Băsescu, cu aceleaşi ameninţări despre pretinsa implicare în infracţiuni de corupţie, cu scopul de a-l determina să le dea cei 280.000 de euro.

Conform sursei citate, în 29 mai 2014, cei trei au primit 10.000 de euro de la Mircea Băsescu, fiind prinşi în flagrant de procurorii anticorupţie.

 

DailyBusiness
Ajutor financiar de 1.500 de lei acordat de stat pentru părinți. Ce condiții trebuie îndeplinite
Spynews
„De când te-ai operat, ai luat-o razna”. Un nou scandal între Narcisa Manelista și Yoannes. De la ce s-au contrazis
Bzi.ro
Cu cine se iubește Cătălin Botezatu: L-a însoțit pe designer la un eveniment monden
Fanatik.ro
Țara din Europa unde a crescut consumul unei legume cultivate masiv de români. Cum explică specialiștii din retail fenomenul
Capital.ro
Călin Georgescu a înlemnit. Anunț șoc: 3 ani de pușcărie! Dacă puteau, îmi dădeau 20
Playtech.ro
Amendă de 5.000 de lei, pe loc, pentru un gest banal. Românii care locuiesc la bloc sau la casă, vizați
DailyBusiness
Crin Antonescu îl devastează pe Călin Georgescu: „Este o fantasmagorie, spune lucruri care se spuneau pe vremea lui Ceaușescu”
Adevarul
Competiția UE-SUA pentru resursele Ucrainei. De ce nu a vorbit nimeni până la Trump despre mineralele ucrainenilor
wowbiz.ro
Câte kilograme are Adelina Pestrițu și cum se menține în formă: "Am un truc pe care îl aplic de ani" | Declarații exclusive
Spynews
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță! Fosta gimnastă își duce acasă micuța / FOTO 
Spynews
Cristina Cioran, mai fericită ca niciodată! Cum s-a filmat actrița alături de Alex Dobrescu și cei doi copii ai lor / VIDEO
Evz.ro
Gogoși de post, fără frământare. Vor ieși pufoase și aromate
Ego.ro
Blocaj în divorțul Prodan - Reghe! Palatul de la Snagov, ipotecat! Declarațiile exclusive ale celor doi
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Daniela Sterp a născut! Culiță Sterp și soția sa au devenit părinți pentru a doua oară. Primele imagini cu fetița lor
Cancan.ro
Acest tânăr a comandat o omletă în restaurantul lui Dani Oțil. Când a venit nota de plată, a crezut că este o eroare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Bani în România după deces. Casa de Pensii e obligată prin lege să plătească. Se achită chiar și 16 ani
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
Serghei Lavrov atacă Europa: Ei vor război, în timp ce America caută pace
François Bayrou acuză brutalitatea lui Donald Trump față de Volodimir Zelenski în Adunarea Națională franceză
MediaFlux
Pregătirile pentru întâlnirea Trump-Putin s-au accelerat în mod neașteptat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Călin Georgescu și ”echipa lui Trump”: versiunea secretă