Aniversare: 50 de ani de circ în România

Premiera unui spectacol grandios, prilejuit de aniversarea a 50 de ani de la apariţia primului circ din România, a avut loc duminică seară, la Circul Globus, în prezenţa unui numeros public din care nu au lipsit copiii.
Romania TV
31 oct. 2011, 10:15
Aniversare: 50 de ani de circ în România

Cea de-a XI-a ediţie a Circ & Variete Globus a adus duminică la Bucureşti, cu ocazia premierei spectacolului „Galele Circului”, elefanţi, foci, lei, cai, papagali şi poveşti noi pentru oameni mici şi mari, dar şi numere care au ţinut spectatorii cu sufletul la gură prin periculozitatea lor, potrivit AGERPRES.

Show-ul a debutat cu „Globul morţii” – o structură din oţel în formă de sferă, în care patru tineri îndrăzneţi intră cu câte o motocicletă pe care o turează la maximum. Sfidând parcă legile fizicii, cei patru brazilieni din trupa Diorios reuşesc să se rotească având o viteză de 80 de kilometri pe oră, deşi globul are un diametru de numai patru metri.

Un număr special este cel al dresurii de lei, între protagonişti fiind leoaica albă Iris, unul dintre cele 50 de exemplare din lume, sau leul Sindbad, care execută un număr unic în lume – mersul pe frânghie.

Alte numere de dresură au avut în rolurile principale două foci din Italia, papagali, dar şi un elefant adus din Germania.

Finalul spectacolului a fost cu totul special. În scenă au intrat 51 de dansatori costumaţi simbolic în lumânări aprinse, cu artificii pe cap, întruchipând un tort uriaş pentru cei 50 de ani ai Circului Globus. Tot atunci spectatorii au asistat la un moment emoţionant: în scenă au intrat, alături de directoarea circului, Brânduşa Novac, foşti artişti consacraţi ai circului, care au salutat publicul şi i-au urat „La mulţi ani” Circului Globus, cu lacrimi în ochi.

Un film alb-negru – „50 de ani de succes”, realizat de Brînduşa Novac – le-a reamintit celor mari şi le-a prezentat celor mai mici spectatori începuturile apariţiei primului circ stabil din România, de care se leagă întreaga tradiţie a circului românesc modern – „Circul Sidoli” – construit la Bucureşti în 1874, pe locul unde astăzi se afla Berăria Gambrinus. După ce în 1954, prin achiziţionarea Circului Krateyl de către stat, s-au pus bazele Circului de Stat, arta circului românesc a trecut printr-o perioadă înfloritoare. Clădirea Circului de Stat din Bucureşti, construită în 1961, una dintre cele mai mari din Europa la acea vreme, găzduieşte spectacole de înaltă calitate artistică, urmând tradiţia circului românesc.  În perioada anilor ’60 – ’70 a fost apoi reprezentată de o înflorire a artei acrobatice din ţară noastră, turneele în străinătate ducând peste hotare faima şcolii româneşti de circ, care cuprindea talentaţi acrobaţi, echilibrişti, iluzionişti şi dresori.

Spectacolul „Galele Circului” poate fi văzut până pe 12 februarie, la Circul Globus din Capitală.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cum să speli rufele negre ca să nu se decoloreze. Acesta e tipul de detergent pe care e bine să-l folosești
Capital.ro
Permisul de conducere se obține mai ușor. Anunț oficial în România azi, 29 aprilie
Playtech.ro
Orașul din România care schimbă taxa pentru turiști. Ce sumă vor scoate din buzunar vizitatorii pentru o vacanță acolo, indiferent de durată
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Intențiile lui Putin sunt clare. Mare pericol pentru România
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești bune pentru Elena Udrea! Pedeapsa ei a fost redusă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Elena Udrea, eliberată?! S-a ADMIS. Decizia luată azi, 29 aprilie, de Tribunalul Prahova
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Vești proaste pentru pensionari. Ce spun ministrul Muncii și cel al Finanțelor despre creșterile de pensii și recalcularea lor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster