ANM a prelungit avertizările Cod galben şi Cod portocaliu de precipitaţii şi vânt până vineri

Meteorologii au prelungit, miercuri după-amiază, avertizările Cod galben și Cod portocaliu de precipitații abundente și vânt puternic, în majoritatea regiunilor, până vineri, la ora 14:00.
Romania TV
19 apr. 2017, 14:14
ANM a prelungit avertizările Cod galben şi Cod portocaliu de precipitaţii şi vânt până vineri

ANM a prelungit avertizările. Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 19 aprilie ora 16:00 — 20 aprilie, ora 9:00, va fi în vigoare avertizarea Cod portocaliu de ninsori abundente și viscol, în 12 județe din centrul și nordul țării (Gorj, Vâlcea, Argeș, Sibiu, Brașov, Covasna, Buzău, Harghita, Bacău, Neamț și Vrancea).

 

În zona Carpaților Meridionali și Orientali, ninsorile vor fi abundente, se va depune strat consistent de zăpadă, vântul va avea intensificări cu rafale de 60 — 70 km/h, iar pe creste peste 80 — 90 km/h, viscolind puternic zăpada și reducând vizibilitatea.

De asemenea, în zona joasă de relief a județelor Buzău și Vrancea vor fi ploi importante cantitativ și se vor cumula peste 50 l/mp.

Tot Cod portocaliu de ninsori va fi în intervalul 20 aprilie, ora 18:00 — 21 aprilie, ora 9:00, în cea mai mare parte a Moldovei, iar în zona de munte a județelor Harghita, Covasna, Brașov, Sibiu, Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău va ninge și se va depune strat de zăpadă, local consistent. Temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 50 — 60 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăși 70 — 80 km/h, viscolind zăpada.

Conform prognozei de specialitate, începând de miercuri, ora 16:00 și până joi, ora 9:00, va intra în vigoare avertizarea Cod galben de precipitații abundente și intensificări ale vântului în zona de munte, în Moldova, cea mai mare parte a Munteniei (inclusiv București), Transilvaniei și a Maramureșului și în nordul Olteniei și al Dobrogei. Cantitățile de apă vor depăși 20 — 30 l/mp, iar pe arii restrânse, îndeosebi în zona Carpaților Meridionali și Orientali, se vor cumula 50 — 60 l/mp.

La munte va continua să ningă și se va depune strat de zăpadă, iar local în Moldova, Transilvania și Maramureș și trecător în zona deluroasă din sud, precipitațiile vor fi sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare. Vântul va avea intensificări temporare îndeosebi în regiunile estice și sud-estice, unde vitezele la rafală vor atinge 55 — 65 km/h.

Totodată, Cod galben de vreme rea va fi valabil în intervalul 20 aprilie, ora 9:00 — 21 aprilie, ora 14:00, în regiunile estice și centrale, unde cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp. În Moldova și Transilvania, treptat, vor predomina ninsorile, iar în zona deluroasă din sudul țării, precum și în deltă, vor fi precipitații mixte. La munte va continua să ningă și se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea intensificări temporare, îndeosebi în regiunile estice, unde vitezele la rafală vor atinge 55 — 65 km/h.

ANM precizează că vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în toate regiunile, iar în cursul nopților de joi spre vineri, respectiv de vineri spre sâmbătă, local, se va semnala brumă.

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Trei zodii cărora Dumnezeu le pune mâna-n cap de pe 25 februarie. Vin zile cu noroc la bani, oportunități, dar și surprize pentru acești nativi
Capital.ro
Cristela Georgescu îi ia locul lui Călin Georgescu? Ce va face dacă soțul ei va fi interzis de CCR
Playtech.ro
Tipul de pește pe care nu ar trebui să îl consume pisicile. Veterinarii nu îl recomandă, poate fi periculos pentru sănătatea lor
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Un potențial jaf de până la 300 milioane de euro se prefigurează în România. Chisăliță cere blocarea schemei din PNRR
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Vreme nebună la început de martie. Se încălzește, apoi revine iarna
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Mărturiile halucinante ale mamei care și-a băgat copilul într-o cadă plină cu zăpadă! Care este motivul din spatele acestui gest
Cancan.ro
Anunț trist făcut de meteorologii Accuweather: În București, primăvara vine abia în luna mai
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii românilor. Românii trebuie să o depună până pe 28 februarie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Putin oferă SUA oportunități de colaborare în explorarea metalelor rare și furnizarea de aluminiu
MediaFlux
ULTIMATUM de la ANAF: ce e OBLIGATORIU să faci până la sfârșitul lunii
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar