Începând de luni după-masă, ora 17.00 şi până marţi dimineaţă, ora 10.00, va ploua în Banat, Crișana, Maramureș, vestul Transilvaniei și al Olteniei, iar cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 20 – 30 litri/metrul pătrat și, izolat, 40 litri/metrul pătrat, îndeosebi în zona Carpaților Occidentali și în vestul Carpaților Meridionali, potrivit informării Administraţiei Naţionale de Meteorologie.
De asemenea, vor fi mai ales averse, însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
În funcție de evoluția și intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza informarea emisă luni.
În intervalul 05 septembrie, ora 17 – 06 septembrie, ora 10, va ploua în Banat, Crişana, Maramureş, vestul Transilvaniei şi al Olteniei, iar cantităţile de apă vor depăşi pe arii restrânse 20…30 l/mp şi izolat 40 l/mp, îndeosebi în zona Carpaţilor Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali. Vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului.