ANM: Seceta va afecta grav culturile şi în săptămâna ce urmează, în toată ţara

Seceta se va menţine, în intervalul 7-14 august 2012, în regiunile agricole din sud-estul, sudul şi estul ţării, potrivit unei informări privind fenomenul de secetă în România în 2012, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Romania TV
07 aug. 2012, 10:10
ANM: Seceta va afecta grav culturile şi în săptămâna ce urmează, în toată ţara

Prognoza meteorologică pentru intervalul 7-14 august 2012 estimează precipitaţii, în general slabe cantitativ, în zonele agricole din jumătatea estică a ţării, iar pentru restul teritoriului acestea vor fi doar pe arii restrânse, scrie agerpres.ro.

„În aceste condiţii, seceta pedologică cu diferite grade de intensitate, respectiv extremă, puternică şi moderată, se va menţine în regiunile agricole cele mai afectate din sud-estul, sudul şi estul ţării”, mai arată ANM.

La data de 6 august 2012, conţinutul de umiditate pe profilul de sol 0-100 cm, în cultura de porumb neirigată, înregistra valori scăzute şi deosebit de scăzute, pe aproape întreg teritoriul agricol al ţării.

Pe de altă parte, potrivit ANM, în cea mai mare parte a Banatului, precum şi local în nord-vestul Olteniei şi al Munteniei, vestul Moldovei şi sudul Crişanei, rezerva de apă prezintă valori satisfăcătoare.

DailyBusiness
Oferta momentului în România! iPhone cu 0 lei avans
Spynews
Ce relație are acum Cătălin Botezatu cu copiii lui. Designerul și-a ținut familia privată: ”Asta e cel mai important”
Bzi.ro
Ia cei mai mulți bani pentru concertele de Crăciun! Andra nu mai este primul loc
Fanatik.ro
Țara unde merg din ce în ce mai mulți turiști. Are munți spectaculoși și lacuri impresionante, prețuri mici, dar e considerată cea mai periculoasă din lume
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru români. Crește de aproape 3 ori: „S-a mărit și se va mări din ce în ce mai mult”
Playtech.ro
Doamne cum arăta Anamaria Prodan înainte să-și micșoreze sânii!!! Imaginile secrete au SCĂPAT pe net
DailyBusiness
Ai planuri pentru luna octombrie? Meteorologii anunță cum va fi vremea în fiecare zi, toată luna
Adevarul
„Am mâncat sandvișuri uriașe cu creveți la aceeași masă cu KGB-ul” . Jens Stoltenberg a dezvăluit cum a încercat să recruteze un agent sovietic
wowbiz.ro
Jador nu s-a putut abține după declarația publică a Oanei Ciocan! Ce a făcut artistul, când a auzit ce a spus fosta iubită despre el, în plin scandal cu Zanni?
Spynews
Ziua Educației 2024. Cele mai frumoase mesaje și felicitări pentru învățători și profesori
Spynews
Claudia Pătrășcanu i-a făcut o urare lui Gabi Bădălău de ziua lui de naștere: ”Nu aștept să mi se răspundă niciodată”. În ce relații este cu fostul soț
Evz.ro
Vin ninsorile în România. Unde vor cădea mari cantități de precipitații
Ego.ro
Elena Udrea, de nerecunoscut!!! Fosta blondă de la Cotroceni, extrem de slabă și cu părul creț
Prosport.ro
FOTO. Ea e considerată cea mai sexy mamă a unui fotbalist din întreaga lume. La 40 de ani, arată mai bine ca multe tinere de 20 de ani
kanald.ro
Oana Roman, în doliu! Vedeta a pierdut o persoana dragă: „A plecat brusc și tragic!”. Despre cine este vorba?
Cancan.ro
Mario Fresh, primele declarații după despărțirea de Alexia Eram: 'A fost o decizie dificilă pentru amândoi!'
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Adio, maestre! A murit actorul cu voce ca de înger: O zi pe care nu doream să o trăiesc
StirileBZI
Cei care cumpără de pe Temu sau Shein vor plăti taxe mai mari! Comanda trebiie să fie mai mare de 750 de lei!
Prosport.ro
FOTO. A dansat twerk în fața ei, după ce a sugrumat-o! Cea mai controversată luptătoare
stirilekanald.ro
"Ne îndreptăm spre Al Treilea Război Mondial". Avertismentul sumbru al unui fost lider mondial
substantial.ro
Noi trageri Loto cu premii semnificative în joc
MediaFlux
Se MODIFICĂ aceste PENSII! Casa de Pensii a EXPLICAT EXACT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
„Insula Cailor” de la Galați, „sălașul piraților” de la Dunăre, de zeci de ani ostrov al cailor sălbatici