ANOFM: Aproape 4.000 de absolvenţi, înregistraţi ca şomeri în luna iunie

Aproape 4.000 de absolvenţi erau înregistraţi ca şomeri în luna iunie. Alţi peste 3.000 au fost angajaţi în primele cinci luni alea anului, informează, luni, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
Filip Stan
01 iul. 2013, 16:18
ANOFM: Aproape 4.000 de absolvenţi, înregistraţi ca şomeri în luna iunie

Din datele statistice înregistrate de ANOFM , în primele cinci luni ale anului 2013, prin subvenţionarea angajatorilor care încadrează absolvenţi ai instituţiilor de învăţământ (persoane care au absolvit o instituţie de învăţământ de mai puţin de 12 luni, n.r.), s-a realizat încadrarea a 1.609 persoane, iar prin acordarea de prime de încadrare absolvenţilor, s-a realizat încadrarea a alte 1.586 persoane, scrie Mediafax.

De asemenea, prin completarea veniturilor şomerilor care se încadrează înainte de expirarea indemnizaţiei pentru şomaj s-au încadrat 396 absolvenţi care beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, în condiţiile legii.

„Din interogarea bazei de date, în luna iunie 2013 erau înregistaţi la ANOFM ca şomeri 3.970 de proaspăt absolvenţi, din care 177 erau şomeri indemnizaţi”, se arată în comunicat.

Citeşte şi Rata şomajului A SCĂZUT în luna mai la 5,03 la sută

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai