Conform statisticii, din totalul celor 28.921 de posturi vacante, cele mai multe se găsesc în Bucureşti (9.228) şi în judeţele Prahova (2.075), Arad (1.697), Sibiu (1.643), Timiş (1.449) şi Dolj (1.102).
La polul opus se situează judeţele Suceava (95 locuri de muncă vacante), Călăraşi (90), Caraş-Severin (83), Sălaj (74), Giurgiu (72) şi Bacău (33).
Totodată, la nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru vânzător (2.211), manipulant mărfuri (1.959), lucrător comercial (1.632), muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.434), agent de securitate (1.515), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.164), mercantizor (1.278), confecţioner-asamblor articole din textile (837), montator subansamble (565), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli, zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (595).
Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro.