ANRE anunţă regularizarea facturilor pentru cine nu schimbă contractul până pe 30 iunie

ANRE a prelungit până la 30 iunie data în care consumatori casnici îşi pot schimba contractul-
Romania TV
15 ian. 2021, 18:13
ANRE anunţă regularizarea facturilor pentru cine nu schimbă contractul până pe 30 iunie

ANRE a prelungit până la 30 iunie perioada în care consumatorii casnici de energie care până acum erau în regim reglementat îşi pot alege o oferă în piaţa concurenţială de la furnizorul lor, se arată într-un nou proiect de ordin al ANRE.

Astfel, de la 1 ianuarie, aceşti consumatori trec automat în piaţa de serviciu universal, cum era şi până acum, iar noutatea este că, dacă aleg oferta furnizorului lor pe piaţa concurenţială până la 30 iunie, facturile lor se vor regulariza, astfel încât acea ofertă să se aplice începând cu 1 ianuarie.

„Furnizorii de ultimă instanţă pot să aplice clienţilor casnici din serviciul universal, fără discriminare şi condiţionalitate, o reducere comercială începând cu data de 1 ianuarie 2021 şi până la cel puţin 30 iunie 2021, egală cu diferenţa dintre preţul din oferta de serviciu universal aplicabila în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2021 şi preţul din oferta concurenţială prevăzută la alin. (2) valabilă la data de 1 ianuarie 2021”, potrivit noului ordin.

În nota de fundamentare se arată care va fi impactul asupra consumatorilor/clienţilor finali (variaţii de preţ sau altele asemenea): clienţii casnici vor beneficia de o perioadă mai lungă de timp pentru informare şi pentru a putea decide cu privire la alegerea unei oferte de furnizare a energiei electrice, ceea ce va duce la alegerea celei mai potrivite oferte; clienţii casnici vor primi din partea furnizorului actual cea mai bună ofertă, fără abonament, şi vor putea beneficia de o reducere comercială care să acopere diferenţa dintre preţul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 şi preţul din oferta concurenţială transmisă; clienţii casnici vor putea beneficia şi din partea altor furnizori de o reducere comercială care să acopere diferenţa dintre preţul din oferta de serviciu universal aplicabilă în primul semestru al anului 2021 şi preţul din oferta aleasă.

Reprezentanţii ANRE explică faptul că, având în vedere impactul procesului de liberalizare a pieţei de energie electrică, de la 1 ianuarie 2021 asupra clienţilor casnici, necesitatea asigurării unei bune informări de către furnizorii de ultimă instanţă, precum şi asigurarea condiţiilor necesare încheierii contractelor de furnizare a energiei electrice cu respectarea condiţiilor impuse în contextul pandemiei de COVID 19 şi pentru ca procesul să se desfăşoare în beneficiul consumatorului final, în data de 4 ianuarie 2021, a fost publicat ca document de discuţie pe site-ul ANRE un proiect de Ordin pentru modificarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 171/2020 pentru aprobarea condiţiilor de furnizare a energiei electrice de către furnizorii de ultimă instanţă.

ANRE a înființat un call-center. Consumatorii vor putea cere informații telefonic

Prin proiectul de ordin supus consultării publice se prevedea măsura de prelungire până la 31 martie 2021 a perioadei în care pot fi încheiate contracte de furnizare a energiei electrice astfel încât clienţii casnici să beneficieze de preţul din oferta concurenţială. Termenul final de transmitere a propunerilor şi observaţiilor a fost data de 15.01.2020, ora 12.

Până la data şi ora menţionate, au transmis propuneri şi observaţii: Electrica Furnizare S.A., CEZ Vânzare S.A., E.ON Energie România S.A., Enel Energie S.A., Enel Energie Muntenia S.A., Consiliul Consultativ al ANRE şi Consiliul Concurenţei.

„Având în vedere: diversitatea observaţiilor primite în procesul de consultare publică, precum şi analizele interne ale ANRE; discuţiile interinstituţionale (ANRE- Ministerul Energiei- Consiliul Concurenţei) purtate pe parcursul ultimelor două săptămâni, pentru identificarea soluţiilor în acord cu legislaţia naţională şi europeană prin care să se ofere clienţilor casnici o perioadă mai lungă de alegere a unei oferte concurenţiale care să corespundă nevoilor lor, dar şi creşterea gradului de informare a acestora asupra procesului de liberalizare precum şi simplificarea procesului de contractare; faptul că, din cauza restricţiilor impuse urmare a pandemiei de COVID-19, campaniile de informare cu privire la liberalizarea pieţei de energie electrică începând cu data de 1 ianuarie 2020, derulate de către ANRE şi furnizorii de energie electrică au avut un impact limitat”, se mai arată în nota de fundamentare.

ANRE mai arată că, din cei aproximativ 5.700.000 de clienţi casnici, care aveau încheiate contracte reglementate de energie electrică la finalul anului 2020, doar o mică parte au fost interesaţi de alegerea unei oferte pe piaţa concurenţială de energie electrică, iar cei care au exprimat interes în acest sens s-au confruntat cu dificultăţi atât privind analiza ofertelor din piaţa, cât
şi în ceea ce priveşte contactarea potenţialilor furnizori, faţă de propunerea de ordin publicată pe pagina de internet a ANRE, ANRE a considerat că se impune elaborarea unui proiect de ordin revizuit, care să fie supus consultării publice în regim de urgenţă.

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Țara europeană cu cei mai mulți hoți de buzunare. Locul foarte popular în care îi fură pe turiști
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Haos total în Spania. Criza e fără precedent
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Serviciile secrete americane au confirmat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Surpriză privind voucherele de vacanță din 2025! Cum se pierd banii și când se dau înapoi. Noile reguli vizează toți angajații
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede