ANRE: Măsurile din proiectul de OUG nu vor duce la scumpirea energiei şi gazelor pentru populaţie

Măsurile prevăzute în proiectul de Ordonanţă de Urgenţă lansat în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor nu vor duce la creşteri de preţ la energie şi gaze pentru consumatorii casnici în perioada următoare, se arată într-un răspuns al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), la solicitarea AGERPRES.
Alina Costache
19 dec. 2018, 15:27
ANRE: Măsurile din proiectul de OUG nu vor duce la scumpirea energiei şi gazelor pentru populaţie

Guvernul României este îndreptăţit să adopte măsurile de politică fiscală pe care le consideră necesare, Autorităţii de Reglementare în domeniul Energiei revenindu-i sarcina să le pună în practică de la data adoptării lor.

„Prevederile Ordonanţei de urgenţă privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene aflată, în prezent, în proces de consultare publică pe site-ul Ministerului de Finanţe, nu vor conduce la creşteri de preţ la energie electrică şi gaze naturale pentru consumatorii casnici în perioada următoare”, au precizat oficialii ANRE.

Aceasta deşi reprezentanţii companiilor energetice au declarat că introducerea unui impozit de 3% din cifra de afaceri va duce în final tot la scumpirea energiei şi gazelor pentru populaţie.

„Impactul este dezastruos. Toţi furnizorii români, mici, vor intra în faliment şi vor putea supravieţui doar cei mari, care fac parte din multinaţionale. Concurenţa va dispărea şi preţul va creşte”, a afirmat Ion Lungu, preşedintele Asociaţiei Furnizorilor de Energie Electrică (AFEER).

Potrivit acestuia, consumatorii vor fi cei care vor suporta, în final, toate aceste taxe, care se vor reflecta în preţul energiei.

„Consumatorii vor plăti toate efectele în cascadă, adică şi taxele plătite de producători, şi cele plătite de de furnizori, şi cele plătite de distribuitori şi aşa mai departe, iar impactul în final va fi unul foarte mare, atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru cei industriali. Eu refuz să cred că cineva este atât de absurd încât să îngroape întreaga economie a ţării”, a adăugat el.

Lungu a mai spus că, aşa cum arată proiectul de ordonanţă, această contribuţie este în plus faţă de tarifele actuale ale ANRE şi, după cum scrie în text, se va aplica la întreaga cifră de afaceri a companiei, nu doar pentru activitatea din energie, iar multe dintre companii au şi alte activităţi.

El a atras atenţia şi asupra retroactivităţii acestei prevederi. „Ea va intra în vigoare de anul viitor, dar noi în martie trebuie să plătim contribuţia aferentă cifrei de afaceri de anul acesta. Evident că nimeni nu şi-a bugetat aşa ceva”, a completat Lungu.

Totodată, ordonanţa schimbă fundamental piaţa şi prin reintroducerea consumatorilor reglementaţi, după ce, la 1 ianuarie 2018, piaţa fusese complet liberalizată.

„Dacă s-a plecat de la ideea că există anumite companii care nu declară adevăratele profituri, nu înţeleg de ce nu se fac controale la acele companii şi este bulversată întreaga piaţă”, a mai spus Lungu.

El şi-a exprimat speranţa că toate acestea nu vor fi decizii finale şi că vor exista analize serioase pentru fiecare dintre propunerile din ordonanţa de urgenţă.

La rândul său, Martin Moise, vicepreşedintele Organizaţiei Patronale a Producătorilor de Energie din Surse Regenerabile din România (PATRES), a declarat, pentru AGERPRES, că introducerea unei contribuţii de 3% din cifra de afaceri pentru companiile din energie va declanşa o criză în sectorul energetic, iar banii colectaţi nu se vor duce în bugetul statului, ci în cel al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

„Cred că este o greşeală. Aceste contribuţii merg în bugetul ANRE, nu în bugetul de stat. Până acum, contribuţiile la ANRE erau de 0,1% din cifra de afaceri, ceea ce înseamnă o creştere de 30 de ori, la 2,4 miliarde de lei. Nu ştim ce ar putea face ANRE cu aceşti bani”, a spus Moise.

Potrivit acestuia, pentru piaţa de energie, acest lucru va echivala cu declanşarea unei crize. Furnizorii de energie sunt cei mai afectaţi şi, în final, toate aceste taxe în plus vor duce tot la scumpirea energiei.

„Toate acestea se vor reflecta în costurile finale, deci tot consumatorul va fi cel care le va suporta”, a subliniat el.

Şi Federaţia Asociaţiilor Companiilor de Utilităţi din Energie (ACUE) a susţinut, într-un comunicat, că introducerea unui impozit pe cifra de afaceri ar duce la falimentul multor companii energetice, ceea ce va afecta securitatea energetică şi economia României.

Totodată, capacitatea investiţională a companiilor energetice ar fi grav afectată, iar investitorii ar fi nevoiţi să sisteze programele de investiţii, deşi există un consens larg că sunt absolut necesare investiţii de mai multe miliarde de euro pentru continuarea modernizării sistemului energetic şi pentru dezvoltarea de noi capacităţi şi a unor noi resurse.

„Dată fiind importanţa strategică a sectorului energetic şi rolul acestuia pentru Bursa de Valori Bucureşti, introducerea unui astfel de impozit pe cifra de afaceri ar avea consecinţe foarte grave asupra preţului acţiunilor şi ar crea pagube colaterale, pe scară largă, companiilor româneşti listate, pieţei de capital, dar şi zecilor de mii de români care au investit în acţiunile acestor companii”, au mai spus reprezentanţii companiilor din energie.

De asemenea, semnalul transmis comunităţii de afaceri ar fi dezastruos, percepţia despre România în străinătate fiind afectată pe termen lung.

Una dintre măsurile prevăzute în proiectul de ordonanţă lansat marţi în dezbatere publică de Ministerul Finanţelor vizează, pentru sectorul energetic, o contribuţia bănească percepută de la operatori economici care desfăşoară activităţi în domeniul energiei electrice şi termice care va fi de 3% din cifra de afaceri realizată de aceştia. 

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Localitatea din Ungaria în care se mută tot mai mulți români. Unii și-au cumpărat o casă întreagă la prețul unei garsoniere
Capital.ro
România e în doliu. Un celebru ministru s-a stins azi, 29 aprilie. Fiul său a anunțat tragedia
Playtech.ro
De ce unele ouă au pete negre sau maro pe gălbenușuri. Cât de sigure sunt pentru consum?
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Mihai Leu, în stare critică. Fostul mare pugilist a fost adus cu elicopterul la București
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Situație gravă la granița României. Serviciile au oameni cu inteligență redusă și fără cultură
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Urmează patru zile libere pentru elevii și bugetarii din România
Cancan.ro
Ce a făcut angajata unui fast-food din Plaza România, după ce a aflat că Piedone face controale în zonă. Șeful ANPC a prins-o în fapt!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizia pentru Elena Udrea. Va fi eliberată? Tribunalul Prahova a făcut anunțul azi, 29 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Cum a arătat prima dezbatere electorală între candidați. Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi, atacuri politice și replici tăioase! George Simion a părăsit sala după doar câteva minute
Ultimă oră! Este vorba despre marele sportiv Mihai Leu. Este în stare critică
MediaFlux
Înalta Curte explică de ce decizia Curții de Apel Ploiești privind alegerile a fost ilegală: Judecătorul a comis abuz de putere
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Un nou SUV poate fi comandat în România, începând de azi. Ce preţ are faţă de Dacia Bigster