Astfel, Antonescu a semnat decretele pentru eliberarea din funcţie a consilierilor prezidenţiali Vasile Enache, şeful Cancelariei Prezidenţiale, Gheorghe Rotaru, consilier pe probleme de securitate naţională, Daniel Barbu, consilier pe politică externă, Maria-Cristina Manda, consilier la Departamentul Constituţional-Legislativ, Radu Zlati, consilier pentru relaţia cu Autorităţile Publice şi Autoritatea Civilă, Victor Voicu, consilier în domeniul sănătăţii şi a consilierului de stat Nicoleta Nicolae.
„Ştiu că domnul preşedinte a semnat azi decretul de eliberare din funcţie a tuturor consilierilor pe care i-a avut”, a declarat Daniel Barbu. „A fost trimis la Monitorul Oficial. Nu ştiu sigur dacă s-a publicat, dar e gata”, a precizat Barbu.