Antonescu: Băsescu nu i-a ciuruit pe adversarii politici, ci milioane de compatrioţi

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, susţine că preşedintele Traian Băsescu "s-a ţinut de cuvânt" după declaraţia "i-am ciuruit", de după realegerea sa, însă, potrivit liderului liberal, nu şi-a ciuruit adversarii, ci "milioane de compatrioţi", afirmând că USL a apărut ca urmare a acestei situaţii.
Romania TV
18 mai 2012, 14:55
Antonescu: Băsescu nu i-a ciuruit pe adversarii politici, ci milioane de compatrioţi

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a amintit, vineri, la lansarea candidaţilor USL Mureş, că, în noaptea de 6 spre 7 decembrie 2009, „un om care părea vesel, dar nu era prea prietenos”, adică preşedintele Traian Băsescu, a declarat în faţa naţiunii: „I-am ciuruit”.

„În mare măsură s-a ţinut de cuvânt, dar nu i-a ciuruit pe adversarii politici, ci milioane de compatrioţi. Acesta este începutul unei istorii care este şi a noastră. În dimineaţa acelei zile – cred că înţelegeţi că nu puteam să dorm – am văzut declaraţia unui tânăr politician PSD, care era şi el obosit, era ciuruit… A zis: «În orice caz eu vă spun că nu mă las până nu terminăm cu regimul Băsescu». Era Victor Ponta. În acel moment, şi eu, deprimat cum eram, mi-am spus în sinea mea, cu toată deprimarea: «Stai că nu ne-a ciuruit de tot şi să facem ceva împreună». Am anunţat împreună cu el şi cu un politician şi mai tânăr ca Ponta, dacă se poate aşa ceva, Daniel Constantin, USL”, a spus Antonescu.

El a adăugat că „a fost şi continuă să fie foarte greu”, însă, în ciuda obstacolelor, proiectul USL a reuşit şi devine din ce în ce mai solid.

„Unii au spus că această coaliţie va fi sortită eşecului, că nu poţi ţine la un loc lideri cu orgolii, programe diferite, care nu erau de natură să faciliteze această construcţie. Am ştiut că, dacă proiectul nostru nu reuşeşte, foarte mulţi oameni nu vor mai avea nicio speranţă şi că e singurul care poate reuni speranţele oamenilor, pe zi ce trece mai ciuruiţi de domnul care câştigase alegerile şi aliaţii săi. Astăzi pot spune că ne-am ţinut de cuvânt, că USL nu mai e o idee, ci opţiunea politică a majorităţii românilor. Pot spune că USL există în toate judeţele ţării, poate în toate localităţile ţării, că nu ştiu dacă suntem mai buni sau mai răi, dar am dovedit că putem să lăsăm ce ne desparte şi să oferim o alternativă sigură României. Celor care ne-au ridiculizat – şi pe mine, şi pe Ponta, şi pe PNL, PSD – le reamintesc că am reuşit să facem prima alianţă politică în care liderii au învăţat să trăiască împreună şi au devenit din ce în ce mai cooperanţi. Le spun celor care aşteaptă să sară împotriva lui Ponta sau invers: lăsaţi la o parte orice speranţă, treaba dintre noi merge din ce în ce mai bine”, a spus el.

Antonescu a susţinut că „lucrurile vor merge din ce în ce mai bine nu numai între cei din USL, ci pentru această ţară, pentru că ea are, în sfârşit, conducători responsabili”, mulţumită iniţierii de către USL a moţiunii de cenzură care a dus la căderea Guvernului precedent.

Antonescu a adăugat că la precedenta vizită pe care a făcut-o la Târgu Mureş l-a chemat pe deputatul liberal Ciprian Dobre, care l-a convins să iniţieze moţiunea de cenzură pe tema UMF din localitate. „Aţi avut România alături şi pentru că am fost mai uniţi ca niciodată în apărarea UMF, am dat jos un Guvern. Vă felicit şi vă mulţumesc tuturor”, a încheiat Antonescu.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Taxă după deces. Se întocmește act la notar. Achiți la doi ani de la înmormântare
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Șoferii drogați nu mai scapă. Pedepse fără precedent
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai