Liberalul a arătat că invitaţia adresată de către Ponta nu înseamnă automat că formarea unui guvern USL-UDMR este iminentă. „Nu avem niciun fel de element care să justifice să vorbim acum de un guvern al USL împreună cu UDMR. Vor fi nişte discuţii, după cum a anunţat şi Victor Ponta (…) Domnul Ponta va arăta evantaiul posibilităţilor”, a declarat Crin Antonescu.
Preşedintele Senatului a precizat că există argumente şi pro şi contra în legătură cu invitarea la guvernare a Uniunii. „Există rezerve în legătură cu această ipoteză, dar există şi bune argumente. Ele sunt pe o durată mai lungă, dar există rezerve în PNL, dar şi în PSD”, a spus Antonescu.
Acesta a precizat că declaraţia lui Ponta din seara alegerilor nu a fost făcută fără ca el să fi fost consultat. „A fost o declaraţie frumoasă a primului-ministru, o declaraţie al cărui spirit îl împărtăşesc, o declaraţie pe care o discutaserăm anterior”, a mai spus liberalul.