Antonescu: Încrederea românilor în alianţe a scăzut, dar USD va rezista fără confruntări interne

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat vineri, la Timişoara, că încrederea românilor în alianţe a scăzut, însă, pe de altă parte, este convins că USD va rezista, 'fără confruntări' în interior, transmite Agerpres.
Romania TV
11 apr. 2014, 14:06
Antonescu: Încrederea românilor în alianţe a scăzut, dar USD va rezista fără confruntări interne

‘Cred că încrederea în alianţe a scăzut. Pentru PNL, a fost o preocupare cu totul deosebită ca această alianţă, USL, să fi învăţat din experienţele trecute şi să nu aibă soarta celorlalte. Din acest motiv, din toate lucrurile şi nemulţumirile care s-au acumulat în timp, foarte puţine au ieşit la iveală în public, tocmai din această preocupare, aproape o obsesie, pe care, cel puţin personal am avut-o, de a ţine această alianţă, altfel decât au fost celelalte alianţe’, a declarat Crin Antonescu vineri, la Timişoara, într-o conferinţă de presă.

Cât despre USD (PSD-PC-UNPR), preşedintele PNL susţine că aceasta va rezista ‘fără confruntări’, deoarece este vorba despre ‘unul şi acelaşi partid, PSD, restul fiind partide-fantomă, care nu au alegători, nu participă la alegeri, ai căror lideri sunt locotenenţi ai lui Victor Ponta’.

‘Nu vă ascund că va fi destul de greu ca o alianţă să stârnească multă încredere. Nu sunt nici eu, în acest sens, foarte optimist în legătură cu următoarea alianţă. Sigur că în viaţa politică este inevitabil ca, în funcţie de anumite momente sau de anumite obiective, forţe politice diferite să acţioneze convergent. Dar despre o alianţă cu acte în regulă şi cu program, cum a fost USL, nu cred că se poate vorbi prea curând’, a concluzionat Crin Antonescu.

Preşedintele PNL participă vineri după-amiaza la lansarea candidaţilor pentru europarlamentarele din luna mai, Timişul avându-l ca reprezentant pe Cristian Buşoi, fostul preşedinte al Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, situat pe locul patru pe lista formaţiunii politice.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Gigi Becali a comentat declarațiile lui David Popovici despre Dumnezeu
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
Playtech.ro
La ce viteză decolează avionul? Mulți ar crede că e mai mare, valorea este depășită de vitezomani pe autostrăzi
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Pericolul ascuns de pe șoselele României. Nici nu știi ce te așteaptă
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Sold zero la contul bancar. Avertisment pentru românii cu banii pe card: Deplasați-vă la sediul unității bancare!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Care sunt noile sume care vor intra pe cardurile de alimente. Data la care va fi livrata noua tranșă de bani
MediaFlux
O nouă zi liberă pentru români. Se modifică lista cu sărbătorile legale din Codul Muncii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte