Antonescu la PE: Românii nu protestează din cauza măsurilor de austeritate, ci pentru democraţie

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, la Bruxelles, la o dezbatere cu tema "Democraţia din România", că românii care au ieşit în stradă în ultima perioadă nu protestează faţă de măsurile de austeritate, ci pentru că garanţiile democratice sunt în pericol. 
Romania TV
31 ian. 2012, 16:53
Antonescu la PE: Românii nu protestează din cauza măsurilor de austeritate, ci pentru democraţie

„Măsurile de austeritate economică au fost luate în luna mai 2010. Românii nu au protestat atunci, ci protestează acum. Ei protestează acum nu pentru pierderi salariale, ci pentru că singurul câştig cert al României după 20 de ani (…), garanţiile pentru o societate democratică, sunt în pericol, pentru că puterea s-a concentrat în mâna unui singur om, iar partidul de guvernământ se comportă aidoma ca partidul stat, pe care românii nu îl mai vor niciodată”, a spus liderul PNL.

El a acuzat puterea de la Bucureşti că, sub pretextul modernizării instituţiilor, a luat măsuri care au făcut din statul român „cel mai puţin modern, mai corupt ca oricând, mai clientelar ca oricând, mai costisitor ca oricând”.

„Austeritatea a fost impusă doar celor care se află în afara clientelei politice a ţării”, a mai declarat Antonescu.

Grupul liberal din Parlamentul European (ALDE), împreună cu socialiştii (S&D) organizează, marţi, la Bruxelles, o dezbatere cu titlul “Democraţia română”, la care participă liderii celor două grupuri, Guy Verhofstadt şi Hannes Swoboda, preşedinţii celor trei partide de opoziţie din România, Victor Ponta, Crin Antonescu şi Daniel Constantin.

Sunt, de asemenea, prezenţi, Cristian Pârvulescu de la Asociaţia ProDemocraţia, Victor Alistar, directorul Transparency România şi economistul Liviu Voinea.

La dezbateri este prezent şi ministrul Muncii, Sulfina Barbu, alături de europarlamentarii PDL Theodor Stolojan, Cristian Preda, Traian Ungureanu, Petru Luhan.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Cele mai avantajate zodii în vara lui 2025. Patru nativi vor avea 3 luni pline de belșug
Capital.ro
Interzis pentru românii care stau la casă! Amendă de 5.000 de lei sau închisoare de la 1 la 5 ani. Este ilegal
Playtech.ro
De câte ori se încarcă voucherele de alimente până în 2027. Suma oferită de stat românilor cu venituri mici
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Ce efecte produce puciul din USR. „Un partid care funcționează pe bază de interes. Elena Lasconi ar putea creşte”| ANALIZĂ
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Prima înregistrare audio din istoria. A cui era vocea
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Familiile victimelor de la 2 Mai, față în față pentru prima oară cu părinții lui Vlad Pascu! Reacția părinților îndoliați: „Am simțit că îmi vine rău”
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Noi reguli pentru anvelope. Devine obligatoriu începând cu 15 Aprilie. Se dau amenzi usturătoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Primul sondaj care ia în considerare și votanții din diaspora. Cine ar câștiga o finală Nicușor Dan – George Simion
MediaFlux
Ce se va întâmpla în România după ce se ridică plafonarea la energia electrică și gaze! Un expert a explicat exact: Va exista un impact semnificativ în facturile finale VIDEO
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Victor Ponta și „Sistemul”: când Lupul strigă „Lupul!”