Pre;edintele PNL a fost întrebat cum vede declaraţiile recente ale lui Ungureanu, în care îi recomanda să nu mai aducă subiectul serviciilor secrete în discursul politic, precizând că dacă acestea ar fi implicate în politică liderul PNL nu ar mai fi politician.
„Nici domnul Mihai Răzvan Ungureanu nu are în ce calitate să-mi interzică sau să-mi recomande mie sau oricărui cetăţean român să ne exprimăm sau nu asupra unui subiect. Poziţia mea în legătură cu acest subiect a fost una cât se poate de fermă. Dacă Mihai Răzvan Ungureanu este curios, şi e totuşi istoric, poate să vadă că încă din 1992 din Parlament vorbesc despre necesitatea ca serviciile speciale să nu se amestece în jocul politic. Cred că este un principiu al statului de drept, nu doar un principiu liberal. Mesajul meu pentru Mihai Răzvan Ungureanu nu poate fi decât unul popular, ca să fie înţeles de toată lumea: mai răsfiraţi băieţi, mai răsfiraţi”, a declarat Antonescu.
De asemenea, liderul PNL a respins vreo posibilitate de a avea o negociere cu PDL, după alegerile parlamentare, câtă vreme va exista USL.
Antonescu a participat joi seară la lansarea candidaţilor USL în Bucureşti, eveniment de la care singurul absent a fost preşedintele fondator al PC, Dan Voiculescu, candidat pentru un mandat de senator în Sectorul 4.
Copreşedintele ARD Mihai Răzvan Ungureanu i-a cerut, miercuri, preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, să aducă dovezi în sprijinul afirmaţiilor sale că serviciile sunt implicate în politică, fostul şef al SIE spunând că, dacă prin absurd acest lucru s-ar întâmpla, liderul PNL nu ar fi în politică.