PNL nu renunţă la Ministerul Justiţiei. Antonescu: Mâine vom face propunerea VIDEO

PNL îşi va asuma în continuare Ministerul Justiţiei, decizia finală în privinţa propunerii pe care liberalii i-o vor face premierului urmând să fie luată Biroului Politic Naţional al partidului. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, marţi, că îi este "neclar" ce s-a întâmplat la CSM la şedinţa la care a luat parte premierul Victor Ponta, că aşteaptă clarificări de la acesta, iar decizia în ceea ce priveşte persoana care va ocupa poziţia de ministru al Justiţiei va fi luată miercuri.
Romania TV
02 apr. 2013, 11:08
PNL nu renunţă la Ministerul Justiţiei. Antonescu: Mâine vom face propunerea VIDEO

Întrebat cum vede cele petrecute la şedinţa CSM unde a luat parte premierul Victor Ponta pe subiectul propunerilor privind procurorii şefi ai Parchetului şi DNA, liderul PNL a răspuns: „Văd neclar, aştept clarificări, probabil că premierul le va da”.

Antonescu a respins varianta unui „troc” în USL în ceea ce priveşte ministerele coordonate de reprezentanţii PSD sau PNL şi negat varianta cedării Ministerului Justiţiei.

„Nu s-a pus niciodată problema asta. Am precizat de ieri şi am spus că, dacă premierul va face numirile la Parchete, în calitate de ministru al Justiţiei, şi dna Kovesi va figura printre ele, este posibil să luăm în discuţie ca PNL să renunţe la Ministerul Justiţiei. Nu a fost vorba de troc, de purcoaie de bani sau de compensaţii. Am grăbit puţin şedinţa Biroului Politic Central al PNL şi cum premierul, nereuşind să rezolve în urgenţă, cazul privind numirea procurorilor, are nevoie de cineva la Ministerul Justiţiei, şi mâine la acest Birou Politic vom face şi propuneri, vom lua şi decizii pentru a desemna un candidat de ministru”, a mai spus Antonescu.

Întrebat dacă vede amânarea numirilor şefilor Parchetelor ca pe „o victorie”, preşedintele PNL a răspuns: „Nu am comunicat o poziţie publică pentru a impresiona pe cineva sau pentru a influenţa decizia cuiva. Pur şi simplu era obligaţia mea să fac cunoscută acestă poziţie ca om politic faţă de publicul larg, faţă de alegători, nu către CSM sau alţi decidenţi”.

Premierul Victor Ponta a anunţat marţi că în cadrul întâlnirii cu procurorii din CMS s-a discutat doar despre procedura de numire a şefilor Parchetelor. Ponta a mai spus că varianta numirii rapide a şefilor Parchetelor a căzut şi că-l va informa pe şeful statului despre acest lucru.

Premierul a mai anunţat că prioritară acum este numirea unui nou ministru al Justiţei, despre care Ponta a spus că va fi propus de PNL. De asemenea, premierul Victor Ponta a anunţat că procurorul general şi şeful DNA vor fi selectaţi în urma unei proceduri care va fi condusă de viitorul ministru al Justiţiei.

DailyBusiness
Regretele bărbaților care divorțează. Ce îi frământă cu adevărat și ce învață din experiență
Spynews
David Pușcaș, apariție îngrijorătoare pe Internet! S-a afișat plângând în hohote și abia a mai putut să vorbească: ”Singura mea salvare” | VIDEO
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Satul din România inclus în topul celor mai colorate 10 destinații din Europa. Peisajul de poveste este o încântare pentru turiști
Capital.ro
Lege pentru șoferii cu permis Categoria B. S-a impus limită. Nu trebuie să depășească această greutate
Playtech.ro
Putin e pe moarte! Anunţul lui Zelenski zguduie lumea, zvonurile despre boala preşedintelui au fost...
DailyBusiness
Mezeluri fără vină! Cele mai sănătoase variante, delicioase și fără chimicale periculoase
Adevarul
Motivul pentru care relațiile dintre Putin și Kadîrov s-au deteriorat grav. Dezvăluirile făcute în presa rusă
wowbiz.ro
Ce se întâmplă cu alocațiile copiilor în luna aprilie? Anunțul a fost făcut în urmă cu puțin timp
Spynews
Alertă de ultimă oră în România! Meteorlogii au emis cod galben de vreme rea. Urmează patru zile cu ploi și vânt puternic
Spynews
“Adevărul este…”. David Pușcaș, devastat după mărturisirile Luminiței Anghel. La ce concluzie a ajuns
Evz.ro
Cel mai controversat film ultimele decenii. E așteptat cu sufletul la gură de toată lumea
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Fosta soție a fotbalistului milionar a dat de belea cu un obsedat
kanald.ro
Noi criterii de acordare a voucherelor de vacanță în 2025! Ce sumă vor primi beneficiarii
Cancan.ro
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se dau banii vechi la schimb. Avertisment pentru români. Atenție la aceste bancnote
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Kira Hagi i-a dat vestea cea mare lui Gică Hagi
stirilekanald.ro
Bomba ecologică ce pune în pericol viețile românilor! Dezvăluiri EXCLUSIVE
Cele mai populare sloturi cu jackpot din 2025
MediaFlux
Pensiile cresc cu 700 de lei. Banii vin în luna mai, Casa de Pensii e pregătită
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Canonizările neoficiale: lista secretă a Sfântului Sinod cu sfintele femei ale neamului