Antonescu: Ministrul Baba este unealta UDMR în şantajul asupra UMF Târgu Mureş

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, se face "unealta" UDMR în a exercita "presiune şi şantaj" asupra Senatului UMF Târgu Mureş, în loc să apere autonomia universitară, el exprimându-şi speranţa ca premierul să nu asume o decizie în acest caz.
Romania TV
12 mart. 2012, 16:18
Antonescu: Ministrul Baba este unealta UDMR în şantajul asupra UMF Târgu Mureş

„Exprim speranţa că premierul nu va asuma o decizie, o Hotărâre de Guvern care să fie expresia imixtiunii inacceptabile a intereslor electorale ale unei formaţiuni politice în destinele unei instituţii de învăţământ superior. Se cunoaşte poziţia UDMR, am constatat poziţia echivocă – nu e prima dată – a PDL, am constat şi că, în fond, ministrul Educaţiei, Cătălin Baba, care ar trebui să fie primul apărător al autonomiei şi al unei instituţii foarte importante, practic se face unealta UDMR în a exercita presiuni, şantaj asupra Senatului Universităţii”, a spus Antonescu, citat de Mediafax.

Preşedintele PNL a precizat că poziţia USL este de sprijinire totală a conducerii Senatului UMF Târgu Mureş şi de respingereea totală a oricărei tentative de încălcare a autonomiei universitare.

„Credem că e o responsabilitate foarte mare, ar fi o decizie de foarte mare gravitate ca prin HG aceste lucruri să fie schimbate fără a se ţine cont de opţiunea conducerii Universităţii, a studenţilor, de toate acele instituţii ale societăţii civile care s-au pronunţat. Cred că prima obligaţie a oricărui Guvern, a oricărui premier, e aceea de a apăra instituţiile, Constituţia, pentru că autonomia universitară e prevăzută expres în Constituţie, nu doar în legile Educaţiei”, a spus Antonescu.

El a precizat că UMF din Târgu Mureş a funcţionat de la înfiinţare în regim bilingv, multicultural, şi nu s-a pus problema că minoritarii maghiari nu s-ar fi bucurat de dreptul firesc de a învăţa în limba lor maternă.

„Chestiunea care se pune acum e că şi în România trebuie respectate prevederi care există inclusiv la nivelul UE. E obligaţia Guvernului de a apăra interesul public, dreptul fiecărui cetăţean de a putea beneficia de asistenţă medicală în limba oficială a acestui stat”, a mai spus Antonescu.

Fostul ministru al Educaţiei Cristian Adomniţei a declarat, luni, că USL va depune moţiune de cenzură dacă Guvernul Ungureanu adoptă HG privind înfiinţarea liniei în limba maghiară la UMF Târgu Mureş.

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că în coaliţie s-a decis, luni, elaborarea unei hotărâri de Guvern pentru înfiinţarea unei linii maghiare de învăţământ la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, aceasta urmând să intre în şedinţa de Guvern de marţi.

„Am discutat, luni, în coaliţie despre situaţia UMF Târgu Mureş, iar preşedintele PDL, Emil Boc, a venit cu un mandat care suna în felul următor: PDL susţine aplicarea Legii educaţiei în spiritul şi litera ei, iar acest lucru se poate face prin adoptarea unei hotărâri de Guvern pentru înfiinţarea unei linii maghiare la UMF Târgu Mureş. În acest moment, discutăm despre textul propriu-zis, despre conţinutul HG, astfel încât marţi să intre în şedinţa de Guvern. Problema UMF Târgu Mureş sperăm să fie rezolvată”, a spus liderul UDMR.

Rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, Constantin Copotoiu, a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că nu crede că va fi emisă o hotărâre de Guvern privind înfiinţarea unei linii maghiare de învăţământ, însă, dacă va fi cazul, HG respectivă poate fi atacată în justiţie.

Parlamentarii UDMR nu participă la şedinţele de plen ale Camerei Deputaţilor şi Senatului, aşteptând adoptarea HG privind UMF Târgu Mureş.

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Unde se pun frunzele de nuc de Rusalii în casă. Ce simbolizează ele, de fapt
Bzi.ro
Nu te-ai fi gândit că Andreea Esca are așa ceva în casă! Aris Melkior a dat-o de gol! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Lidl introduce la ofertă de sâmbătă, 7 iunie 2025, produsele de care toți românii au nevoie acasă. Nu vor sta foarte mult pe raft
Capital.ro
Reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Nu mai au alternativă: Trebuie să ne pregătim acum!
Playtech.ro
Stațiunea de la Marea Neagră unde turiștii riscă 1.000 de lei amendă pentru parcare. Ce alternative gratuite ai pe litoral
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
„De 30 de ani, nimeni nu a avut ac de cojocul lui”. O avocată descrie modul în care Robert Lupu a băgat spaima în Onești
wowbiz.ro
„Se uită spre cer cu copilul în brațe. Nu a rostit niciun cuvânt” Imagini cutremurătoare cu durerea unui soț care nu mai are cuvinte! Alex Marcu, devastat,
Spynews
Fiul lui Ionel Ganea a murit! Băiețelul în vârstă de 2 ani a fost implicat într-un grav accident de circulație cu aproximativ o lună în urmă
Spynews
Camelia Mitoșeru a cunoscut-o pe noua iubită a lui Mihai Mitoșeru! Actrița radiază de fericire alături de familia ei | FOTO
Evz.ro
Pe urmele legendelor. Traseul fabulos din România care te poartă prin timp și peisaje de vis. Foto
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, într-o rochie mulată! A întors toate privirile
kanald.ro
A murit fiul lui Ionel Ganea! Acesta s-a stins la o lună după un grav accident
Cancan.ro
Cine a prevestit tragedia din familia lui Ionel Ganea. Ce a mărturisit cu o zi înainte ca fiul fostului fotbalist să moară
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
A murit marele Ilie Dumitrescu. România e în doliu. Ne-a părăsit un uriaș
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a fost dată afară! A vorbit imediat despre ce a pățit: „Nu poți face asta”
stirilekanald.ro
Fosta soție a lui Robert Lupu, criminalul Teodorei Marcu, dezvăluiri șocante! Au stat împreună 12 ani, de frică să nu o omoare: "Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea"
Ilie Bolojan, anunț major despre serviciul militar obligatoriu: „Este bine să avem o armată dotată. Trebuie să ne adaptăm la aceste realități”
MediaFlux
Cum arată noul Guvern cu Ilie Bolojan premier. Discuții importante la Cotroceni
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Austria – România: duel cu mize mondiale și un Lucescu care nu lasă nimic la voia hazardului