Opoziţia vrea alegeri anticipate VIDEO

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declara că PNL va cere actualei puteri pregătirea cât mai curând de alegeri anticipate, el apreciind că aceasta este "singura soluţie" pentru ca în anul 2012 "toate formele de nemulţumire publică să nu escaladeze". Antonescu a mai spus că va cere luni BP al PNL şi aliaţilor din USL să aprobe strângerea de semnături şi dezbaterea publică privind proiectul de suspendare a preşedintelui.
Romania TV
14 ian. 2012, 11:58
Opoziţia vrea alegeri anticipate VIDEO

„PNL – şi vom cere acest lucru şi partidelor din USL – cere actualei puteri, preşedintelui, PDL, complicilor săi de la guvernare să ne aşezăm la masă şi să pregătim cât mai curând alegeri anticipate”, a spus Crin Antonescu.

Liderul PNL a apreciat că aceasta este „singura soluţie” pentru ca în anul 2012 „tulburările sociale, manifestaţiile de stradă, toate formele de nemulţumire publică să nu escaladeze, pentru că acest lucru nu este în folosul nimănui”.

Întrebat care va fi procedura pentru a declanşa eventuale alegeri anticipate, Crin Antonescu a spus: „Când există un acord politic între formaţiunile care există în Parlament pentru alegerile anticipate, se anunţă acest lucru, după aceea se intră în proceduri prescrise de Constituţie şi cel târziu în martie putem să avem aceste alegeri”.

Antonescu a apreciat ca evident faptul că o asemenea acţiune ar detensiona lucrurile şi „ar da şansa ca autorităţile României să aibă o nouă credibilitate, indiferent cine ar câştiga”.

„PNL va iniţia – voi cere acest lucru Biroului Politic de luni, sper că va fi acceptat, voi cere acest lucru şi aliaţilor din USL – strângerea de semnături şi dezbaterea publică privind proiectul nostru de suspendare a preşedintelui României”, a spus Crin Antonescu, într-o conferinţă de presă.

El a adăugat că PNL ştie foarte bine că „în actuala compoziţie parlamentară există o aritmetică ce s-a dovedit de fiecare dată insensibilă la voinţa populară, la aşteptările societăţii, la marile teme şi întrebări ale acestei crize politice şi nu numai”.

Liderii USL Victor Ponta şi Crin Antonescu nu au mai prezentat, luni, la sfârşitul şedinţei Uniunii, calendarul suspendării din funcţie a şefului statului, Traian Băsescu, limitându-se la a vorbi din nou despre strângerea de semnături de la cetăţeni, anunţată în urmă cu o lună.

Deşi preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat, luni, înaintea reuniunii conducerii USL, că la finalul şedinţei va fi prezentat „calendarul destul de complet” al suspendării din funcţie a lui Traian Băsescu, acest lucru nu s-a mai întâmplat.

La întrebarea expresă a jurnaliştilor, Ponta a precizat doar că suspendarea lui Traian Băsescu nu trece acum de Parlament, dar că USL va strânge semnături de la cetăţeni pentru susţinerea acestui demers.

„Suspendarea preşedintelui, din punctul nostru de vedere, va fi o acţiune, în paralel, de strângere de semnături. Dar aşa cum ştiţi foarte bine, în momentul actual nu trece de Parlament. Va trece în momentul în care avem majoritate”, a spus Ponta.

Întrebat dacă USL amână demararea procedurii de suspendare până în momentul în care va avea majoritatea parlamentară, Ponta a răspuns: „Nu, asta înseamnă că mergem acolo unde nu există control politic asupra parlamentarilor PDL, UDMR, şi mergem către oameni”.

Liderul PNL Crin Antonescu nu a oferit niciun răspuns la această întrebare a jurnaliştilor.

Liderul PNL Crin Antonescu a declarat, luni, înaintea reuniunii conducerii USL, că în cursul zilei va fi anunţat calendarul „destul de complet” referitor la suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, demers anunţat la sfârşitul anului trecut.

În 12 decembrie 2011, Crin Antonescu declara că documentul privind suspendarea din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu este gata, el precizând că acţiunea va porni atunci când USL va considera că este „oportună”.

La începutul lunii decembrie, Victor Ponta anunţa că USL doreşte să strângă 5,2 milioane de semnături pentru susţinerea suspendării din funcţie a preşedintelui Traian Băsescu, adică numărul de voturi pe care acesta le-a obţinut la turul al doilea al alegerilor din 2009. Liderul PSD a mai declarat, răspunzând unor întrebări, că USL nu îşi face iluzii privind votul din Parlament pentru eventuala cerere de suspendare din funcţie a preşedintelui.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Megaproiectul feroviar, în valoare de peste 8 miliarde de dolari, care va lega 2 țări. Calea ferată se întinde pe aproape 400 de kilometri
Capital.ro
Bucurie imensă pentru Călin Georgescu. Drum liber către Cotroceni. Au venit datele în seara aceasta
Playtech.ro
Câte limbi se vorbesc în România? Sunt de ordinul zecilor. Idiş, chineza şi croata, printre graiurile surprinzătoare
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Vaticanul și OZN-urile: Este ascuns un secret despre extratereștri în misterioasele arhive ale Papei? „Cine suntem noi să închidem ușile?”
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
⁠Cristian Boureanu, în boxeri, în zăpadă. Imaginile anului
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Cum arată mormântul lui Andrei Perneș la o zi de la înmormântare. Dovezile clare că este iubit la nebunie
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Creștin-democrații câștigă alegerile legislative din Germania: Friedrich Merz va fi viitorul cancelar
MediaFlux
El va fi VIITORUL PREȘEDINTE al României? CUTREMUR la nivel național
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!