Antonescu: Şeful Cancelariei prezidenţiale dă nişte semne speciale de nervozitate care mă surprind

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, i-a replicat, luni, şefului Cancelariei prezidenţiale, Cristian Diaconescu, pe tema aderării României la Scehngen, apreciind că acesta dă nişte "semne speciale" de nervozitate care îl surprind.
Romania TV
04 mart. 2013, 09:40
Antonescu: Şeful Cancelariei prezidenţiale dă nişte semne speciale de nervozitate care mă surprind

Solicitat să comenteze declaraţiile lui Diaconescu pe tema Schengen, Antonescu a spus: „Şeful Cancelariei prezidenţiale, un om foarte cumpănit şi cu formaţie diplomatică pe vremuri, dă nişte semne speciale de nervozitate care mă surprind”.

Cristian Diaconescu, şeful cancelariei preşedintelui Traian Băsescu, afirmă că a ostiliza poporul român împotriva comunităţii europene este o crimă şi o ruşine şi că Guvernul trebuie să spună dacă mergem mai departe sau abandonăm aderarea la Schengen şi adoptarea monedei Euro.

„A ostiliza poporul român împotriva comunităţii europene, a cărei parte legitimă este, e o crimă şi o ruşine. Nu cred că există în Europa un guvern care ar fi capabil să încurajeze aşa ceva”, scrie consilierul prezidenţial într-o postare pe blogul său.

De asemenea, el spune că România a aderat la UE, dar procesul de integrare mai cuprinde şi paşii intrării în Schengen şi adoptării monedei Euro, iar Guvernul trebuie să spună dacă merge mai departe sau abandonează acest proces.

„Toate guvernele nefrecventabile ale lumii, fără nici măcar o singură excepţie, îi consideră pe criticii din exterior «ostili şi ignoranţi». (…) Acest episod îmi aduce aminte de momentul în care îl auzeam pe un fost şef de stat spunând că «România cedează (la data aceea) ultima palmă de pământ». Deschideţi bine ochii şi vedeţi «cine» şi «ce» vorbeşte în numele vostru!”, mai comentează Diaconescu, fost ministru de Externe, despre „declaraţiile din ultimele zile referitoare la abandonul obiectivului Schengen”.

DailyBusiness
Se schimbă data plății pensiilor în aprilie! Anunț oficial pentru toți pensionarii din România
Spynews
Tzancă Uraganu, momente de tandrețe, în mașină, cu Laura Vass! Cum i-au surprins la ceas de seară, paparazzii Spynews.ro
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Mașina specială care va fi lansată în curând în România. Puțini au auzit de acest brand
Capital.ro
Anunț pentru cei cu cont la bancă. Decizie istorică, se dau banii înapoi. Taxe declarate nepermise
Playtech.ro
Cum se calculează pensia dacă ai contribuit în două țări diferite. Cât contează anii lucrați în străinătate
DailyBusiness
Ciocolata care i-a fascinat pe români după căderea lui Nicolae Ceaușescu revine la raft în România
Adevarul
Guvernul n-a renunțat la ideea de a trimite un emisar special în SUA. Cine e favorit SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Jo susține că ar fi fost amenințată de Gheboasă: “Lasă că ne întâlnim noi…”. Motivul banal din care a început totul
Spynews
Horoscopul lunii aprilie, cu astrologul Remus Ionescu. Ce se întâmplă în viața fiecărei zodii
Evz.ro
Ziua păcălelilor. Cea mai tare farsă din timpurile moderne. Cum se distrează românii
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
A apucat doar să mai strige. Șeful Salvamont Predeal ar fi suferit un infarct după ce a fost atacat de urs chiar pe stradă
Cancan.ro
Văduva lui Silviu Prigoană, prima apariție publică de la moartea afaceristului! Unde a apărut Mihaela Botezatu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Ordin UE. Kit de supraviețuire pentru 3 zile. Românii trebuie să pună și bani numerar deoparte
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
GALERIE FOTO 30 de ani de la catastrofa aviatică de la Balotești. Cum e păstrată memoria victimelor la locul accidentului
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
Taxa ascunsă pe care o suportam toți. Tarifele vor exploda
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cifrele lui Nicușor spun lucruri trăsnite: ce facem, ne ducem după „fenta” cu Ponta?