Eşti pregătită pentru ziua în care toţi invitaţii vor fi cu ochiipe tine? Instructorii şi antrenorii de fitness americani îţi dau câteva sfaturi pentru ca tu să afli cum poţi să îţi subţiezi talia, să îţi tonifici musculatura şi cum să capeţi rezistenţă pentru momentul în care vei păşi spre altar.
1. IA STARTUL ŞI ÎNCEPE SĂ TRANSPIRI
Cu cât îţi pui planul în aplicare mai devreme şi începi să te antrenezi pentru a vedea rezultatele, cu atât mai bine, în special dacă speri să slăbeşti în mod semnificativ şi să scapi de un număr considerabil de kilograme. Ai nevoie doar de puţină matematică pentru a-ţi da seama de cât timp ai nevoie pentru a-ţi atinge obiectivele.
Dieta „mireselor disperate”: Mănânci şi slăbeşti în scurt timp
Dacă ai ca ţel să scapi de aproapr 14 kilograme, atunci este bine să începi să te antrenezi cu cel puţin 6 luni înainte de nuntă. Dacă însă vrei să dai jos 7 kilograme, vei avea nevoie de 3 luni pentru a-ţi îndeplini visul. Însă odată ce ai dat jos acele kilograme, mai trebuie să te asiguri că ai suficient timp înainte de nuntă pentru a-ţi tonifica şi pentru a-ţi sculpta corpul, astfel încât să arăţi fabulos în rochia de mireasă.
2. FII REALISTĂ
Dacă îţi stabileşti un obiectiv mare în ceea ce priveşte procesul de slăbire, acest lucru te poate ajuta să fii motivată, dar ai mare grijă. Dacă ţinteşti prea sus, nu faci decât să stabileşti calea către eşec şi frustrare. Iar antrenorii de fitness îţi amintesc că nu orice mireasă trebuie să poarte mărimea 32 în ziua nunţii.
Trebuie să evaluezi în mod realist care ar trebui să fie greutatea ta ideală şi să vezi dacă eşti capabilă să ajungi la acest obiectiv într-un mod sănătos, nu prin înfometare. Odată ce ai un scop sau un obiectiv clar în minte, fii pregătită să faci acele antrenamente şi exerciţii fizice în timpul care este necesar pentru a-ţi îndeplini visul.
3. TREBUIE SĂ ŞTII DE CE ANUME AI NEVOIE
Antrenorii americani de fitness recomandă un minimum de 3 până la 4 sesiuni de 30 de minute de antrenament cardio pe săptămână şi acelaşi timp acordat antrenamentului de forţă, deşi acele intervale de timp va trebui să le ajustezi împreună cu antrenorul tău, în funcţie de obiectivele tale. Dacă ţi-ai propus să slăbeşti mai mult de 7 kilograme, va trebui să faci cardio de 5 sau 6 ori pe săptămână.
8 lucruri pe care sa NU le spui niciodată unei viitoare mirese
Însă nu ai motive să te panichezi: cardio înseamnă orice activitate de genul: ieşit la alergat, jogging, plimbări alerte şi mers pe bicicletă, activităţi care nu îţi solicită atât de mult încheieturile şi articulaţiile, iar astfel nu te răneşti înainte de nuntă. Găseşte o activitate fizică plăcută, care să fie pe gustul tău, astfel încât să ai şanse mai mari să te dedici ei.
Citeşte mai mult pe Feminis.ro