Angajații din educație anunță greva generală în 22 mai. Ea va fi precedată de o grevă de avertisment. ”Facem apel la părinți să țină copiii acasă!”

Solidaritate fără precedent. Cadrele didactice din România susțin că s-au săturat să fie umilite de guvernanți. Astfel, profesorii au început pregătirea paralizării anului școlar. Sindicaliștii din educație au decis declanșarea grevei generale în 22 mai. Ea va fi precedată de o grevă de avertisment în 17 mai.
Mircea Filipescu
16 mai 2023, 11:06
Angajații din educație anunță greva generală în 22 mai. Ea va fi precedată de o grevă de avertisment. ”Facem apel la părinți să țină copiii acasă!”

Reprezentanţii federaţiilor sindicale din educaţie au anunţat, marţi, că vor declanşa greva generală din 22 mai. Ea va fi precedată de o grevă de avertisment, miercuri, 17 mai, între orele 11.00 şi 13.00. Decizia de a recurge la protest a fost luată în urma referendumului organizat de organizaţiile sindicale în rândul angajaţilor din sistem. Salariaţii din învăţământ solicită majorarea salariilor, investiţii în baza materială a şcolilor, eliminarea birocraţiei, dar şi măsuri pentru ca incidente violente să nu mai aibă loc în şcoli.

”Nu mai putem accepta tergiversarea. Toți au pus maj presus de orice solidaritatea. Trebuie soluționate problemele cu care se confrunta personalul auxiliar. Marșul arata ca am redevenit o forță. Nu mai putem accepta sa fim umiliți, sa se mențină un statut social care nu e pe măsura importantei acestei profesii. Pentru cei care nu au venit la protest și tac: tăcerea nu e în favoarea lor, ci a guvernanților”, a declarat Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație Spiru Haret.

”Așteptam să ne întâlnim ieri cu președintele. Ne-am întâlnit cu o consilieră a domnului Iohannis, din domeniul Sănătății, nu cineva specializat în învățământ.
Ne așteptăm să fie președintele tarii, care vorbește de România educată, dar nu a mai apărut public.

Cum să poți începe o carieră cu 2500 de lei?! Președintele întârzie să susțină educația, iar de proiectul România Educata se va alege praful. Astăzi vin în Educație cei cu notele cele mai mici, care nu au locuri în alta parte”, a declarat și Anton Hadăr, lider al Federației Naționale Sindicale Alma Mater.

”Vom avea greve în multe universități. Cine a semnat pentru grevă, face grevă. Mai avem timp să ne îmbunătățim procentajele de participare la grevă până la finalul săptămânii. E posibil sa avem examene amânate sau anulate!”, a mai spus Hadăr.

Cadrele didactice și personalul auxiliar din învățământ au tras în repetate rânduri semnale de alarmă, public, au ieșit în stradă, au cerut discuții cu oficialii Guvernului, dar degeaba. Marșuri ale angajaților din educație au avut loc în toată țara, dar degeaba. La București, cinci mari proteste s-au desfășurat, în 2023, dar tot degeaba.

Marți, 16 mai, reprezentanții personalului din învățământ anunță ce replică vor da politicienilor aflați la butoanele puterii. Potrivit sindicaliștilor, aproximativ 80% dintre cadrele didactice sunt de acord cu paralizarea anului școlar, deci greva generală. Pentru acest lucru, trebuie respectați toți pașii legali: prima dată, greva de avertisment, apoi greva generală.

Anunțul vine după un mare protest organizat de angajații din educație desfășurat în data de 10 mai 2023, la București.

Potrivit legii, greva de avertisment se desfășoară cu profesorii în clase, care decid dacă susțin orele ori doar supraveghează elevii. Abia după două zile de grevă de avertisment pot organiza greva generală.

 

Ce poate face Guvernul. Care sunt revendicările angajaților din educație

Amintim că profesorii și angajații în învățământ au primit, pe 18 aprilie 2023, de la sindicatele la care sunt afiliați, un document de centralizare a acordurilor pentru declanșarea grevei generale în data de 22 mai 2023.

Revendicările sindicatelor din educație:

  • Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
  • Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
  • Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
  • Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
  • Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
  • Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
  • Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
ANAF, lovitură pentru românii care câștigă bani în străinătate. Vor fi obligați să facă acest lucru
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Silviu Predoiu a dezvăluit totul: Am mai spus acest lucru
Playtech.ro
Meteorologii Accuweather anunță o vară altfel în România. Fenomenul meteo care va lovi toată țara
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Ce funcții ascunse are Cartea electronică de Identitate
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Anunț de ultimă oră pentru pensionari. Câți bani vei primi la pensie în funcție de data nașterii și stagiul complet de cotizare
Cancan.ro
Obiect din România, pus în sicriul Papei Francisc. Ce este, de fapt: 'Rămâne… până în ziua de apoi'
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Sicriul Papei Francisc, sărutat la ieșirea din Bazilica Sf. Petru. Gestul de la slujba de înmormântare care a emoționat o lume întreagă
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Trump și Zelenski au pus la punct pacea la Vatican! Înțelegere de ultimă oră
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte