Anunţ bombă: Alex Ferguson pleacă de la Manchester United după 27 de ani

Alex Ferguson, cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului englez, va părăsi gruparea Manchester United, pe care o antrenează din 1986, la finalul acestui sezonul.
Daniel Spătaru
08 mai 2013, 08:41
Anunţ bombă: Alex Ferguson pleacă de la Manchester United după 27 de ani

Sir Alex Ferguson, cel mai lonegeviv, dar şi cel mai titrat antrenor din istoria fotbalului britanic, a decis să se retragă din activitate la sfârşitul acestui sezon.

În vârstă de 71 de ani, el a câştigat recent, cu Manchester united, al 13-lea titlu în Premier League, în palmaresul său mai figurând cinci trofee de Cupa Angliei, patru de Cupa Ligii, două Ligi ale Campionilor (1999, 2008), Cupa Cupelor (1991), Supercupa Europei (1991) şi Cupa Intercontinentală (1999). Dealtfel, în întreaga sa carieră de antrenor, Ferguson a câştigat 49 de trofee (38 cu Manchester United, 10 cu Aberdeen şi unul cu St. Mirren).

Anunţul retragerii a fost confirmat oficial şi pe site-ul grupării Manchester United, pe care Ferguson o antrenează din 1986. „Este momentul potrivit să plec. A fost important pentru mine să las gruparea în cea mai puternică formă şi cred că am reuşit„, a declarat Alex Ferguson.

Potrivit site-ului oficial al Manchester United, Ferguson se va retrage după meciul cu West Bromwich Albion, din 19 mai, urmând să fie cooptat în conducerea clubului.

Sunt încântat să preiau rolurile de director şi ambasador pentru club. Abia aştept să văd ce-mi rezervă viitorul. Vreau să aduc un omagiu familiei mele, dragostea şi sprijinul lor au fost esenţiale. Soţia mea Cathy a avut un rol esenţial în cariera mea, fiindu-mi sprijin şi oferindu-mi încurajare. Cuvintele nu sunt de ajuns pentru a exprima ce înseamnă pentru mine.

Cât despre jucătorii şi componenţii stafului din prezent şi trecut, vreau să le mulţumesc pentru comportamentul profesionist şi pentru dedicaţia care ne-au ajutat să obţinem numeroase trofee. Mulţumesc fanilor, sprijinul oferit de-a lungul anilor a fost uluitor. A fost o mare onoare şi un enorm privilegiu să pot conduce această echipă, am preţuit fiecare clipă ca manager la Manchester United”, a declarat Ferguson.

Potrivit presei britanice, portughezul Jose Mourinho are mari şanse de a fi noul antrenor al lui Manchester United, dar pe lista posibililor înlocuitori se mai află şi managerul lui Everton, David Moyes.

Citeşte şi

Cine este favorit să-i ia locul lui Alex Ferguson, la Manchester United? Vezi cotele la pariuri

Lista trofeelor câştigate de Alex Ferguson cu Manchester United:

Premier League: 1993, 1994, 1996, 1997, 1999, 2000, 2001, 2003, 2007, 2008, 2009, 2011, 2013.

Cupa Angliei: 1990, 1994, 1996, 1999, 2004

Cupa Ligii: 1992, 2006, 2009, 2010

Liga Campionilor: 1999, 2008

Cupa Cupelor: 1991

Campionatul Mondial al Cluburilor: 2008

Supercupa Europei: 1992

Cupa Intercontinentală: 1999

FA Charity/Community Shield: 1990, 1993, 1994, 1996, 1997, 2003, 2007, 2008, 2010, 2011

DailyBusiness
Salarii explozive în România! Joburi de peste 10.000 lei pe lună și oportunități uriașe pentru câteva domenii în creștere
Spynews
Anunț ANM de ultimă oră! A fost emis cod galben de vreme severă. Zeci de județe, sub atenționare
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Afacerea cu care Florin are mare succes în Romania, după ce a stat 14 ani în Italia. Din ce câștigă bani frumoși astăzi
Capital.ro
Dezvăluire incendiară despre Călin Georgescu. S-a aflat totul abia acum: I-a plăcut de el...
Playtech.ro
Cum trebuie reglată tetiera din maşină pentru a te proteja în caz de accident. Prea puţini şoferi ţin cont
DailyBusiness
Busu, la un pas de moarte. Cine l-a salvat pe prezentatorul de la Pro TV: „Mi-a rupt cinci coaste și îi mulțumesc”
Adevarul
PSD sună mobilizarea pentru Crin Antonescu cu previziuni sumbre: ieșirea de la guvernare, primari aleși în două tururi și posturi tăiate SURSE
wowbiz.ro
Regele Charles, la spital! Palatul Buckingham a făcut anunțul cu privire la starea de sănătate a monarhului
Spynews
Insula din Grecia perfectă pentru familii. Priveliștile sunt spectaculoase, iar apele calme sunt ideale pentru înotătorii începători
Spynews
Cine sunt și cum arată surorile lui chef Alexandru Sautner. Doina Militaru și Cristina Iacob au gătit pentru jurați și au primit cuțitul de argint
Evz.ro
„Trădătorii” de la Pro TV. Va fi un adevărat joc psihologic
Ego.ro
Dana Budeanu... abia o mai recunoști! Cum arăta vedeta acum 15 ani
Prosport.ro
FOTO. Îi face concurență celei mai frumoase femei din lume
kanald.ro
La ce sumă a ajuns pensia minimă în aprilie 2025, după indexarea de 10%
Cancan.ro
A MURIT Adrian Postelnicu, viceprimarul comunei Lespezi Avea doar 36 de ani 😢
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Nu se mai aștepta la acest anunț minunat: Cele mai mari șanse
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă fotbalistă din lume s-a iubit cu colega ei
stirilekanald.ro
A murit! Fiica sa a făcut anunțul cutremurător
Florin Busuioc, internat de urgență la spital: „A fost o formă urâtă de gripă, m-a dărâmat complet”
MediaFlux
E decis să se retragă din cursa prezidențială. Candidatul care e dispus să cedeze
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cum a rămas Vladimir Putin fără vodca lui preferată: povestea unei bătălii legale orchestrate la București