Anunţ de ultimă oră cu privire la sănătatea lui Michael Schumacher

Michael Schumacher, septuplu campion mondial la Formula 1, a fost rănit grav într-un accident de schi, la 29 decembrie, în staţiunea franceză Meribel. Germanul a fost operat până acum de două ori, fiind în comă indusă de la internarea în spital.
Daniel Spătaru
20 ian. 2014, 10:48
Anunţ de ultimă oră cu privire la sănătatea lui Michael Schumacher

Michael Schumacher face progrese. Managerul lui Michael Schumacher a declarat că fostul pilot de Formula 1 este ”în stare stabilă”, aceasta fiind pentru prima dată când nu se foloseşte sintagma „stare critică” în descrierea stării de sănătate a lui Schumacher, după accidentul de schi din 29 decembrie anul trecut.

„Starea lui Michael Schumacher este staţionară. Familia lui Michael are încredere totală în echipa medicală şi este foarte mulţumită de munca acesteia. Toate informaţiile care nu vin de la medici sau de la familia lui trebuie considerate drept simple speculaţii”, a declarat Sabine Kehm.

Michael Schumacher, care se află în comă indusă de mai multe săptămâni după accidentul de schi suferit la sfârşitul anului trecut, „nu va mai fi acelaşi pe care îl ştim, în cazul în care se va trezi”, a declarat, săptămâna trecută, un specialist în afecţiuni ale creierului de la University College London, informează publicaţia germană Focus.

„Dacă Michael Schumacher se trezeşte, nu va mai fi acelaşi Michael Schumacher. Recuperarea poate fi una de succes numai dacă pacientul să adaptează la noua sa viaţă. Pacienţii trebuie să fie capabili să facă faţă limitărilor impuse de faptul că viaţa lor s-a schimbat”, a declarat Richard Greenwood pentru ziarul londonez The Times, potrivit revistei Focus, care a publicat opiniile mai multor experţi neurochirurgi legate de starea în care se află fostul pilot de Formula 1.

Michael Schumacher se află în comă indusă de pe data de 29 decembrie 2013, când a avut loc accidentul de schi într-o staţiune din Franţa.

Referitor la momentul în care Schumacher ar putea fi scos din comă, Peter Vajkoczy, şeful departamentului de neurochirurgie de la spitalul „Charite” din Berlin, spune: „Pacienţii pot fi ţinuţi în această stare 3-4 săptămâni. Durata comei artificiale nu indică prognoze şi nu poate oferi indicii privind desfăşurarea ulterioară a stării de sănătate. Cu toate astea, este un indiciu că Michael Schumacher a suferit o traumă puternică, iar presiunea intracraniană este încă foarte ridicată. Până când presiunea nu este sub control, doctorii vor decide să-l menţină în comă”.

Focus îl citează şi pe medicul Dirk Repkewitz, şef al secţiei de neuroanestezie din cadrul spitalului Günzburg, care explică cum sunt hrăniţi pacienţii aflaţi în comă. „La început se face printr-un cateter, apoi se încearcă introducerea unui tub în stomac. Astfel, sunt evitate infecţiile. Există riscul ca o astfel de procedură să nu aibă succes, pentru că pacientul vomită sau pierde suc gastric”, a precizat Dirk Repkewitz.

La începutul lunii ianuarie, profesorul Gereon Fink din Koln, expert neurolog, a declarat că starea de sănătate a lui Michael Schumacher este mai gravă decât s-a crezut iniţial. ”În mod normal, medicii încearcă să trezească un pacient din coma indusă cât mai repede posibil, pentru a vedea cât timp poate fi acesta conştient. Dacă însă rănile sunt atât de grave încât i-ar putea dăuna, atunci este ţinut în continuare în comă. În funcţie de zona unde au loc sângerările craniene, Schumacher poate paraliza, poate avea dificultăţi de vorbire sau tulburări de personalitate” , a declarat Fink.

Michael Schumacher se află în comă indusă artificial de aproape trei săptămâni, de la accidentul suferit la schi, în staţiunea Meribel, pe 29 decembrie, anul trecut. Conform cotidianului Bild, septuplul campion mondial a fost supus unor noi teste de către medicii francezi, care vor să determine ce părţi ale creierului fostului pilot sunt afectate. Surse apropiate echipei medicale afirmă că exista în continuare un risc ca pacientul să dezvolte complicaţii neaşteptate, cum ar fi infecţiile sau hemoragiile cerebrale.

Sportivul a suferit o operaţie prin care medicii i-au înlăturat o mică porţiune a craniului, pentru a elibera presiunea exercitată asupra creierului, a scris telegraph.co.uk. Frederic Rossi, un neurochirurg elveţian, a afirmat că pe lângă beneficiile evidente pe care le aduce pacientului, o intervenţie de acest tip implică riscuri serioase, care variază de la inflamaţii şi hemoragii, până la deschiderea accidentală a membranei exterioare a creierului. Medicii spun că până când vor furniza noi informaţii oficiale ar putea trece săptămâni sau chiar luni.

DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Spynews
Alina Petre a divorțat oficial de Bogdan Vasiliu! Ce s-a întâmplat când s-au întâlnit față în față, la tribunal
Bzi.ro
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru luni, 10 martie 2025. Fericire uriașă pentru Pești
Capital.ro
CCR decide pentru Călin Georgescu. Are drum liber către alegerile prezidențiale: Se încadrează
Playtech.ro
Ce pensie va încasa un român care a muncit 35 de ani pentru salariul minim
DailyBusiness
Salata de ciuperci cu mărar și usturoi. Rețeta te va cuceri de la prima îmbucătură!
Adevarul
Dan Șucu a scăpat ca prin urechile acului. De ce a refuzat colaborarea cu Nordis, firma acuzată că a fraudat mii de oameni
wowbiz.ro
Smiley a apărut cu bebelușul în brațe! Fanii, în extaz
Spynews
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din viață la 66 de ani 
Spynews
Colțul de rai din Tunisia în care trebuie neapărat să ajungi! Ce obicetive turistice găsești acolo
Evz.ro
Vremea se schimbă total. Vin zile greu de înțeles termic
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Imagini spectaculoase cu controversata Laura Vicol. Unde a apărut „Regina Nordis”
kanald.ro
Doliu în sportul românesc! O multiplă campioană mondială și europeană la tenis de masă s-a stins din viață
Cancan.ro
Produsul de 1,49 lei pe care Lidl îl bagă la promoție începând de luni, 10 martie 2025. Românii îl adoră!
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Cea mai bună voce a României a murit prea devreme. A fost cântăreața supremă. Va rămâne nemuritoare în inimile noastre
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Ea era cea mai frumoasă din lume, el un milionar blestemat: „A apărut bărbatul vieții mele”
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
Un singur document îți aduce sute de lei în plus la pensie. Despre ce act este vorba
MediaFlux
Taxă auto obligatorie pentru proprietarii de mașini fără loc de parcare din martie! Șoferii nu mai au scăpare
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce pensie are Radu Theodoru, generalul de 101 ani cercetat de DIICOT