Anunţ despre bursele elevilor de la Sorin Cîmpeanu. „Nu susţin principiul comunist daţi mai puţin ca să ajungă la toţi”

Ministrul Educaţiei a venit cu noi clarificări despre creşterea mediei de acordare a burselor pentru elevi de la 8,50 la 9,50. Sorin Cîmpeanu susţine că această decizie a fost luată ca urmare a unui dialog cu asociaţiile de elevi.
Filip Stan
05 ian. 2022, 20:58
Anunţ despre bursele elevilor de la Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu a reacţionat, în condiţiile în care Consiliul Naţional al Elevilor a acuzat Ministerul Educaţiei că a masacrat bursele şi că privează zeci de mii de copii de la dreptul la educaţie.

Ministrul Educaţiei a reamintit că decizia prin care a crescut media de acordare a burselor a fost luată în urma unui dialog cu asociațiile de elevi încă din data de 11 octombrie 2021. Cîmpeanu a subliniat că anul 2022 vine cu 347.000 de elevi bursieri, faţă de 123.000 cât au fost în 2020.

„Deci,numărul beneficiarilor burselor de merit a crescut de trei ori. Unde este tăierea? Fondul de bursă a crescut de patru ori față de 2020 de la 270 de milioane plătiți exclusiv din bugetele primăriilor la peste un miliard plătit de la bugetul de stat. Unde este scăderea?

De la cuantum derizoriu pe care elevii îl cunosc foarte bine ,în multe situații din păcate rușinos, îl calific, de 4 lei pe lună, 6 lei pe lună, 10 lei pe lună burse în anul 2020 la un cuantum de 500 lei bursa de performanță, de 200 lei bursa de merit, de 150 lei bursa de studiu și de 200 lei bursa socială. Unde este scăderea? De la 6 lei, 10 lei la 500 lei?”, a precizat Sorin Cîmpeanu, la Antena 3.

Sorin Cîmpeanu: „53% dintre elevii români a luat printr-un sistem de evaluare irelevant note peste 8,50”

„53% dintre elevii români a luat printr-un sistem de evaluare irelevant note peste 8,50. Dacă dumneavoastră și elevii mă convingeți pe mine că starea învățământului din România este atât de bună încât mai mult de jumătate 53% sunt elevi de top, v-aş ruga să ne uităm în Franța, în Germania, Statele Unite, în Marea Britanie cam câți elevi sunt clasificați ca fiind de top.

Dacă avem mai mult de jumătate elevi de top, de geniu care merită bursă de merit înseamnă că nu avem nicio problemă și stăm mai bine decât orice alt sistem de educație din această lume. Nimeni nu are peste 50% elevi de top!

Gândiți-vă că 347.000 de elevi care vor beneficia de bursa înseamnă 1 din 4, adică 25%. Bursele de performanță și de merit sunt pentru cei mai buni. Noi stimulăm competiția și învățarea! Pentru toți ceilalți există bursă de studiu, bursa socială, bursa profesională, bursa bani de liceu, există burse pentru toată lumea”, a mai precizat ministrul Educaţiei, potrivit sursei citate.

Sorin Cîmpeanu: „Meritul trebuie să fie definit într-un sens corect”

„Doar că meritul trebuie să fie definit într-un sens corect. Nu putem da curs acestei solicitări de a da burse de merit pentru mai mult de jumătate din elevii României.

Nu sunt și nu voi fi, cu orice preț, adeptul principiului comunist dați mai puțin ca să ajungă la toată lumea!

Practic, se solicită să revenim la bursele acela de 6 lei, 8 lei pe lună ca să primească fiecare elev bursă de merit și să spunem că 6 lei pe lună este bursă de merit. Nu, asta nu am să o fac”, a conchis ministrul Educaţiei, pentru sursa citată.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Iese Elena Udrea din închisoare? Vestea venită azi, 28 aprilie: Este absolut normal
Playtech.ro
Vouchere de vacanță 2025. Când trebuie salariații să restituie tichetele, situațiile prevăzute de lege
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Personalitățile pe care românii le-ar vrea președinte, dar nu sunt pe buletinul de vot. „Clasa politică e imaginea societății”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Vești rele pentru toți angajații. Șase zile libere, tăiate de Guvern din 2026
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
Facultățile care se închid definitiv în 2025. Programele de licență vor fi lichidate prin decizia Ministerului Educației
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se schimbă polițele RCA. Banii vor fi retrași automat din cont. Anunțul făcut de ASF
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Ce s-a întâmplat cu Bogdan înainte de a fi înghițit de apele Dunării? Bărbatul care îl însoțea la pescuit face declarații cutremurătoare: „A început să țipe, să urle”
Cel mai mare cutremur din istoria României. A durat 2 minute și 30 de secunde, mai multe orașe au fost distruse aproape complet
MediaFlux
Crimă teribilă în România! Femeie lovită de tren după ce a fost imobilizată pe șine de un bărbat care a sărit din fața locomotivei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre