Anunţ important de la FISC despre LISTA datornicilor. Toţi românii vor fi notificaţi până pe 15 noiembrie

ANAF va trimite până la 15 noiembrie deciziile de impunere pentru ultimii 5 ani, care centralizează în cazul fiecărei persoane restanțele către stat pentru acest interval. Termenul limită pentru plată va fi luna martie, la fel ca în cazul celor care au depus Declarația Unică, dar dacă persoanele cu datorii vor plăti până la finele lunii decembrie, vor primi o reducere al cărei nivel nu a fost stabilit încă, dar va fi de cel puțin 10% din valoarea datoriilor, a anunțat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.
Filip Stan
17 sept. 2018, 11:30
Anunţ important de la FISC despre LISTA datornicilor. Toţi românii vor fi notificaţi până pe 15 noiembrie

Printr-o astfel de decizie de impunere, Fiscul înştiinţează persoane că au datorii faţă de stat care trebuie achitate într-un anumit termen sau că au de primit bani înapoi. O decizie de impunere care să aducă la zi persoanele fizice în privinţa unor eventuale datorii către stat ar clarifica situaţia, dar ar putea reprezenta şi o povară financiară destul de mare pentru cei cărora Fiscul le va găsi sume mai mari de plată. ANAF este în urmă cu transmiterea deciziilor de impunere pe ultimii ani. Fiscul a emis anul trecut deciziile pentru CASS abia pentru 2012 şi avea în plan ca anul acesta să înceapă procedurile pentru 2013 şi eventual să continue cu anul 2014.

„Octombrie este termenul până la care colegii mei vor centraliza toate aceste informații și vom pune ca termen legal, ca să fie coerență în piață, martie 2019 termen de plată, la fel ca și la cei care sunt anul acesta cu veniturile estimate. Dacă respectivii contribuabili plătesc până la finalul lui decembrie, atunci vom propune un discount substanțial, de minim 10%. Statul nu a avut rol activ, nu a informat contribuabilul când trebuia. Acum, dacă tot venim cu o astfel de centralizare, ca să fie un moment T zero, trebuie și un stimul consistent pentru ca oamenii să plătească”, a declarat ministrul. 

Citeşte mai multe pe profit.ro

DailyBusiness
Laptele e mai ieftin în Italia decât în România. Prețurile de la raft te vor lăsa fără cuvinte!
Spynews
Rețetă de prăjitură cu cremă fină de iaurt și marmeladă. O vei găti și a doua oară
Bzi.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvășitoare doar în lenjerie! Imagini spectaculoase cu bruneta focoasă!
Fanatik.ro
Ingredientul banal care alungă șoarecii și șobolanii. Este nelipsit din bucătăriile românilor
Capital.ro
Decizie finală pentru Călin Georgescu. Hotărârea CCR este definitivă: Nu există nicio cale de atac!
Playtech.ro
Câte contracte de muncă poate avea simultan un angajat. Limita maximă de ore pe care le poate lucra. Prevederile Codului Muncii 2025
DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Adevarul
Cinismul înfiorător al armatei lui Putin. Soldați ruși legați de copaci, folosiți ca momeală pentru dronele ucrainenilor
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Deea Maxer, schimbări majore după divorț. Vrea să se mute din blocul în care locuiește și Dinu Maxer. Unde vrea să se stabilească
Spynews
Cum arată Prințesa de Aur la vârsta de 39 de ani. Abia o mai recunoști | FOTO
Evz.ro
Un mare oraș din România se transformă total. Va fi de nerecunoscut
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Videoclipul tulburător cu Andrei Perneș, care s-a viralizat după moartea lui. Internauții au rămas fără cuvinte: „Parcă îți spui povestea...”
Cancan.ro
BREAKING | Soțul Georgianei Lobonț, condamnat la închisoare! Judecătorilor nu le-a venit să creadă ce aud! Ce infracțiune gravă a recunoscut că a comis
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție privind turului doi al alegerilor prezidențiale
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Taxa auto, pregătită pentru 1 ianuarie 2026. Cine sunt șoferii care ar putea plăti 2.000 de lei pe an
Managerul Spitalului Universitar critică controalele ANPC în spitale și solicită implicarea autorităților din domeniul sănătății
MediaFlux
RĂSTURNARE privind PREZIDENȚIALELE! Viitorul președinte al ROMÂNIEI (ULTIMUL SONDAJ)
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Un pod care a stat închis 33 de ani va fi redeschis pentru traficul feroviar