În urma controalelor, în Galați s-au descoperit 14 angajatori care, deși au cerut șomaj tehnic pentru angajații săi, aceștia tot erau prezenți la muncă.
„Au fost identificate, la patru angajatori, 13 persoane care desfăşurau muncă nedeclarată, astfel: o persoană depistată la muncă fără contract individual de muncă; două persoane depistate la muncă în perioada în care au contractul individual de muncă suspendat; 10 persoane depistate la muncă în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractului individual de muncă cu timp parţial.
Au fost aplicate amenzi în valoare de 163.000 de lei, iar pentru neconformităţile constatate au fost dispuse 57 de măsuri”, informează ITM Galaţi.
Potrivit articolului 306 din Codul Penal, folosirea ori prezentarea de documente sau date false, inexacte ori incomplete, pentru primirea aprobărilor sau garanţiilor necesare acordării finanţărilor obţinute sau garantate din fonduri publice, dacă are ca rezultat obţinerea pe nedrept a acestor fonduri, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Avocatul Costel Gâlcă a declarat că atât angajatorul cât și angajații vor răspunde penal în situații de acest fel.
„În cazul în care salariatul are contractul de muncă suspendat, angajatorul nu îi poate solicita să îşi îndeplinească atribuţiile, iar salariatul poate refuza sarcinile primite în aceste condiţii. O astfel de solicitare din partea angajatorului pe perioada suspendării contractului individual de muncă poate face obiectul unei sesizări către Inspecţia Muncii / ITM. Sesizările se pot depune online, la adresa https://www.inspectiamuncii.ro/petitii-si-sesizari”, spune avocatul.