Anunţ oficial cu privire la facturile a 600.000 de români. Hidroelectrica a anunţat ce se întâmplă de la 1 iulie, după eliminarea plafonării tarifelor

Guvernul a stabilit, recent, prelungirea perioadei de plafonare a prețurilor la energie electrică până la 1 iulie și cu 12 luni la gaz. Hidroelectrica a transmis un nou mesaj clienţilor.
Irina Dumitrescu
15 apr. 2025, 18:42
Anunţ oficial cu privire la facturile a 600.000 de români. Hidroelectrica a anunţat ce se întâmplă de la 1 iulie, după eliminarea plafonării tarifelor
Hidroelectrica, acuzată că practică prețuri discriminatorii. ANRE sare în apărarea instituției, însă o cheamă la discuții

Hidroelectrica a avut, din 2020-2021, o ofertă competitivă pentru consumatorii casnici din România, astfel că va veni în întâmpinarea celor 600.000 de clienți ai săi și după expirarea perioadei de plafonare, la 1 iulie 2025, a afirmat luni Radu Constantin, Chief Administrative Officer Hidroelectrica, în cadrul unei conferințe de specialitate.

Guvernul a stabilit, recent, prelungirea perioadei de plafonare a prețurilor la energie electrică până la 1 iulie și cu 12 luni la gaz.

„Din 2020-2021, până în acest moment, Hidroelectrica a avut o ofertă competitivă pentru consumatorii casnici din România și, în continuare, chiar și după momentul 1 iulie 2025, vă asigur de faptul că Hidroelectrica va veni în întâmpinarea celor 600.000 de clienți ai companiei și ai celor care vor dori să devină clienți. Noi încercăm să le oferim o upgradare a tuturor cerințelor din punct de vedere digital și investim deosebit de mult în acest segment de furnizare. Vom fi în continuare un jucător important și ne vom adresa consumatorilor atât casnici, cât și de business’, a menționat Radu Constantin, la Forumul Energiei, organizat de Financial Intelligence.

Hidroelectrica salvează cea mai veche uzină din România. O importantă zonă industrială va fi revitalizată

Potrivit acestuia, această reliberalizare a pieței de energie ‘reprezintă un moment important’. ‘Suntem pentru a treia oară de reliberalizare a pieței energiei. Sperăm că am învățat ce era de învățat. În anul 2018 a fost pentru prima dată când piața de energie din România a fost complet liberalizată. După aceea a venit anul 2021 când a fost o redeschidere completă a pieței de energie din România, iar acum, la 1 iulie 2025, suntem pentru a treia oară’, a precizat Radu Constantin.

 

Prețurile la energie electrică nu scad în piață. Hidroelectrica a vândut pentru tot anul 2026 cu 110 euro/MWh, iar cel mai mare consumator din țară a fost dispus să plătească atât

Hidroelectrica a scos a scos la vânzare, în 14 aprilie, pe una dintre platformele de contracte bilaterale a bursei de energie (PCCB-LE Flex), trei pachete de vânzare de energie electrică cu livrare în 2026. Compania a scos la vânzare, în pachete de câte 5 MW bandă, în total 131.400 MWh, anunţă economica.net.

Prețul cerut a fost de 550 de lei/MWh, și au existat oferte de răspuns, de la furnizori, traderi și de la un client final mare, producătorul de aluminiu Alro Slatina. Pachete au fost  adjudecate la prețuri cuprinse între 553 și 555 de lei/MWh, iar cumpărătorii sunt furnizorul autohton Nova Power and Gas (pentru două pachete) și Alro Slatina, cel mai mare consumator de energie electrică al țării. Situațiile în care Alro a acceptat să plătească un astfel de preț – 110 euro/MWh – pentru a “sufla” energia competitorilor au fost extrem de rare în ultima vreme.

În pofida așteptărilor ca prețurile pe piață să mai scadă în viitor, iată că nu se întâmplă așa. Așadar, acum Hidroelectrica a obținut pentru energia bandă cu livrare anul viitor cam același preț pe care l-a obținut acum trei săptămâni (atunci încheiase tranzacțiile la 558-559 de lei/MWh) pentru aceeași perioadă și același profil de livrare.

Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a pus în dezbatere publică joi un proiect de ordin prin care tranzacțiile cu energie electrică de pe piețele forward se vor putea încheia doar cu plata în avans a 30% din valoarea contractului.

ANRE vorbește în fundamentarea proiectului de Ordin despre “introducerea obligativității unei plăți în avans, la momentul încheierii tranzacțiilor pe piețele de energie electrică la termen, pentru contracte cu perioada de livrare mai mare de 3 luni și momentul începerii livrării mai mare de o lună”

“În contextul volatilității pieței și al riscurilor financiare asociate cu neplata obligațiilor contractuale, este necesară consolidarea mecanismelor de garantare a tranzacțiilor pe piețele la termen. Reglementările actuale prevăd utilizarea unor garanții financiare sub diverse forme, însă acestea nu sunt întotdeauna suficiente pentru a preveni riscurile de neplată. De asemenea, un alt context al introducerii unui avans de plată îl constituie riscul crescut al încheierii unor tranzacții pe piețele la termen, în scop speculativ, prin achiziționarea unor cantități semnificative de energie electrică, fără utilizarea acesteia”, mai arată ANRE.

Ai contract cu PPC, Hidroelectrica, E.ON sau Engie? Serviciul gratuit și rapid pus la dispoziția clienților

Președintele ANRE, George Niculescu, a spus că măsura este una care va contribui la maturizarea pieței de energie. Președintele Consiliului de Administrație al Alro, Marian Năstase (foto), a spus ieri, întrebat despre obligativitatea plății în avans, că această măsură va scumpi energia electrică la client.

Joia trecută am văzut un articol de presă (…) că reglementatorul doreşte să pună o obligativitate pentru furnizori de 30%, dată în avans cash sau cu garanţie bancară, la valoarea contractului. Şi eu m-am gândit, dacă mă tot întreabă lumea ce părere am dacă o să crească sau nu preţurile, acum ştiu sigur: o să crească. Deci acesta e răspunsul şi aşteptăm să crească, pentru că în momentul în care regulamentul acesta se va pune este clar că suma respectivă, cash-ul respectiv sau garanţiile respective, vor fi cerute consumatorului. Am experimentat deja asta în vremea marii crize, când furnizorii ne cereau nişte garanţii, inclusiv de 100% din valoarea contractului. Nouă ca şi consumatori. Deci la consumator nu va scădea preţul, asta e clar”, a punctat Năstase.

Poate și de aceea Alro a cumpărat energie acum, înainte ca ordinul să intre în vigoare, plătind peste 110 euro/MWh. Hidroelectrica a prognozat pentru acest an, în bugetul pe care îl va supune atenției acționarilor, venituri totale de 10,3 miliarde de lei, în creștere cu 2% față de cele din 2024, și cheltuieli totale de 6,1 miliarde de lei, în creștere și ele, cu 15% față de cele ale anului trecut. Așadar, profitul net bugetat de companie pentru acest an este de doar 3,55 miliarde de lei, în scădere cu 13% față de cele 4,06 miliarde de lei preliminate pentru anul 2024.

Compania estimează o producție de energie electrică de doar 13,3 TWh în acest an, în scădere de la cei 13,9 TWh ai anului trecut, pe fondul unei hidraulicități reduse. Producția a scăzut și anul trecut față de 2023, care a fost însă un an foarte bun.

 

Facturile la energie electrică, duble de la 1 iulie. Ce prețuri au principalii furnizori

Singura excepție este Hidroelectrica: în pofida majorării cu 60% a energiei active, prețul final fiind de 1-1,1 lei/KWh.

Astfel, o gospodărie care consumă sub 100 de KWh pe lună va achita o factură de 2,3 ori mai ridicată decât în prezent, la preț plafonat de 0.68 lei/KWh, iar una cu un consum cuprins între 100 și 255 lei/KWh – o factură aproape dublă.

Ofertele concurențiale ale principalilor furnizori de energiei electrică pentru populație prevăd un preț al energiei active de aproximativ 0,8 lei/KWh, aproape dublu față de cel de 0,45 lei/KWh al Hidroelectrica (în creștere și el cu 60% față de actualul nivel de 0,28 lei/KWh), mai arată sursa citată.

 

Cât vor plăti românii, în funcție de furnizor?

– E.ON: 0,83 lei/KWh, ducând la un preț final de peste 1,5 lei/KWh, în funcție de zona de distribuție.

– PPC (fosta Enel): 0,79 lei/KWh, cu un preț final între 1,44 și 1,53 lei/KWh.

– Electrica: 0,80 lei/KWh, rezultând un preț final între 1,45 și 1,53 lei/KWh.

– Premier Energy nu a publicat o ofertă oficială, dar clienții raportează prețuri similare, de aproximativ 1,54 lei/KWh.

Hidroelectrica, furnizorul cu cel mai redus preț al energiei electrice pentru consumatorii casnici, a anunțat că va majora prețul energiei active cu 60%, începând cu 1 aprilie, ceea ce va conduce la un preț final, cu tot cu taxe, de peste un leu/KWh.

Compania atenționează că acesta se va aplica nu numai noilor clienți, ci și celor care au deja contracte în derulare.

Impactul asupra facturii finale va fi însă mai redus, de aproximativ 25%, aceasta cuprinzând pe lângă componenta de preț energie activă și celelalte tarife, impozite și taxe.

Noile prețuri se vor aplica și în perioada 1 aprilie – 1 iulie, până la terminarea perioadei de plafonare a prețurilor la energie, în cazul consumatorilor casnici cu un consum mai mare de 255 KWh/lună, în facturile cărora plafonul de 0,68, respectiv 0,8 lei/KWh sau vechiul preț, după caz, va fi înlocuit cu noul preț.

România a terminat anul 2024 pe poziția a treia în topul celor mai scumpe piețe spot de electricitate din Uniunea Europeană (UE), cu un preț mediu zilnic pe parcursul întregului an de 103,5 euro/MWh, fiind depășită doar de Irlanda (109 euro/MWh) și Italia 107,4 euro/MWh).

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Obiceiul sănătos recomandat persoanelor care au peste 50 de ani. Ce e bine să facă în fiecare zi
Capital.ro
Regulă pentru pensionarii cu permis de conducere. Seniorii de peste 65 de ani trebuie să aleagă
Playtech.ro
Klaus Iohannis, generos înainte de alegerile prezidenţiale. Gestul făcut de fostul preşedinte faţă de un bătrân, pe stradă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un român a făcut parte din echipa care a amenajat cripta Papei Francisc. Sicriul Sfântului Părinte a trecut prin mâinile sale
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Piramida de la Pitești, locul enigmatic al experimentelor neconvenționale
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
kanald.ro
„Nu te voi uita niciodată, prieten drag!” Tudor s-a stins din viață în Marea Britanie, la doar 27 de ani. Prietenii săi cer acum ajutor pentru repatriere
Cancan.ro
Vedeta TV a murit la 44 ani din cauza unei infecții severe. Medicii i-au amputat piciorul, dar a fost prea târziu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Finalul lui Călin Georgescu: E scos din joc! Verdictul sosit duminică, 27 aprilie: Nu au nimic
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
stirilekanald.ro
Dezastrul de la Cernobîl, 39 de ani după: Urmele radioactive sunt încă prezente în România! Cum pot ajunge pe masa fiecăruia dintre noi
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Noi beneficii la pensionare. Anunț al șefului Casei de Pensii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Planta care atrage iubirea în viața noastră. Floarea fericirii feminine nu ar trebui să lipsească din casele noastre