„Google Reader nu va mai fi accesibil de la 1 iulie 2013”, a anunţat compania, chiar printr-un mesaj din Google Reader.
Google Reader e unul din cele 8 produse la care renunţă gigantul IT, în „curăţenia de primăvară”.
„Am lansat serviciul în 2005, în încercarea de a uşura efortul utilizatorilor de a urmări site-urile preferate. Chiar dacă serviciul are useri loiali, numărul acestora e în declin”, anunţă oficialii companiei.
De când Larry Page a preluat şefia companiei ca CEO, s-au anunţat mai multe „pensionări” ale serviciilor Google, în încercarea de a se concentra pe mai puţine produse.
„Ştim că e greu să vedem cum dispare acest produs. Şi noi suntem trişti”, a declarat Alan Green, pe Google Reader blog.
În mod previzibil, vestea a fost întâmpinată cu supărare pe reţelele sociale, userii nefiind de acord cu decizia companiei de „a-şi ucide” serviciul.
Google a explicat cum funcţionează cel mai mare MOTOR de CĂUTARE, printr-un site dedicat