Anunţ trist: A MURIT omul care a SCHIMBAT ISTORIA. Fără el, timpul s-ar fi scurs mai greu

René Le Coultre, inventatorul ceasurilor cu cuarţ de mână, a murit pe 19 august, la trei săptămâni după ce împlinise 100 de ani, potrivit unui comunicat publicat luni de familia sa în ziarul local Arcinfo, citat de EFE.
Filip Stan
20 aug. 2018, 16:53
Anunţ trist: A MURIT omul care a SCHIMBAT ISTORIA. Fără el, timpul s-ar fi scurs mai greu

„Principiul măsurării timpului cu sistemul cu cuarţ există de mult timp. Eu am avut pur şi simplu ideea de a-i adăuga microelectronica pentru a putea introduce cuarţul în ceasurile pe care le purtam la mână”, declarase René Le Coultre, într-un interviu acordat în luna mai ziarului Arcinfo, cu prilejul sărbătoririi a 100 de viaţă.

Le Coultre, născut la Milano (Italia) la 28 iulie 1918, a fost unul dintre fondatorii Centrului de Orologerie Electronică, unde în 1967 a prezentat primul său ceas electronic cu brăţară care funcţiona cu o minusculă piesă de cuarţ şi care a fost introdus la scară mare de industria japoneză în următoarele decenii. Inventatorul elveţian a fost director de cercetare şi dezvoltare pentru marca Rolex, membru al Federaţiei Ceasornicarilor Elveţieni şi a colaborat în 1984 cu fundaţia Centrul de Orologerie Electronică şi Microtehnică din Neuchatel. El a fost, de asemenea, cofondator al mărcii de ceasuri Jaeger-Le Coultre, notează Agerpres.

DailyBusiness
Ofertă imbatabilă. Cum arată garsonieră din România care a fost scoasă la vânzare cu prețul de 5.000 de euro
Spynews
Dubaiul e mai mic decât Bucureștiul! Gabi Bădălău, suspicios de aproape de Daria, fosta lui Bodi, cea cu care a înșelat-o pe Bianca! Disperat să îi atragă atenția vedetei?
Bzi.ro
Lidia Buble, experiență de coșmar în Vietnam! Ce a pățit când a comandat un cocktail
Fanatik.ro
Ei sunt bugetarii care primesc 15% în plus la salariu. Banii intră direct pe card începând din februarie
Capital.ro
Victorie pentru Călin Georgescu. Decizia CCR, „ o lovitură de stat strigătoare la cer”
Playtech.ro
Ce este bine să faci cu apa sfințită de Bobotează imediat ce ajungi acasă. Sfatul preoților pentru credincioși
DailyBusiness
Atenție, șoferi! Ce nu trebuie să ignori înainte de a închiria o mașină în UE
Adevarul
Ce este metapneumovirusul, boala care a speriat China. Epidemiolog român: „E posibil să fi ajuns și la noi, dar nu știm nimic oficial”
wowbiz.ro
După Covid-19, un nou virus face ravagii! Spitalele sunt pline. Ce simptome prezintă
Spynews
Horoscop duminică, 5 ianuarie 2025: Vărsătorii fac cumpărături pentru casă
Spynews
Natalia Mateuț, mai sexy ca niciodată în vacanța din Marrakech! Cum s-a lăsat fotografiată prezentatoarea TV / FOTO
Evz.ro
Duminică. Zodii care își dau demisia anul acesta. Nu se mai simt apreciate la locul de muncă
Ego.ro
Anastasia Lazariuc, de nerecunoscut! Imaginile au ajuns pe internet
Prosport.ro
A apărut lângă o domnişoară cu 51 de ani mai tânără. Cine este, de fapt, femeia
kanald.ro
Data se modifică. Când vor intra pe card pensiile din luna ianuarie 2025. Anunțul făcut de autorități
Cancan.ro
BREAKING! Cunoscutul bărbat de la noi A PARALIZAT! Trece prin momente cumplite: 5000 euro pe zi tratamentul
Playsport.ro
Aoleu, Antonia dă COD ROȘU! A înnebunit pe toată lumea cu ultima apariție! Cum s-a lăsat pozată după ce a renunțat la sutien
Capital.ro
Călin Georgescu, interzis la alegerile prezidențiale?! Decizia care aruncă în aer toată România
StirileBZI
Cu cât vor crește facturile la curent și gaze în 2025. Ce anunț a făcut Ministerul Energiei
Prosport.ro
FOTO. Imagini cu Maria, noua bombă sexy a fotbalistului de 300.000.000 de euro
stirilekanald.ro
Ultimele cuvinte ale băiatului înjunghiat în fața mănăstirii din Ieud. Daniel avea doar 23 de ani și era frizer
substantial.ro
Medicii de familie dezvăluie motivele pentru care românii refuză vaccinul antigripal
O nouă LOVITURĂ pentru pensionari. PENSII înghețate și ÎNTÂRZIATE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cultura muncii în România: între sărbători legale și „cheful de muncă”