Apele Române reacționează după o știre falsă care susține că românii ar putea fi pedepsiți dacă beau apă din fântânile proprii: „Asigurăm publicul că aceste informații sunt complet eronate”

Apele Române dezminte informațiile potrivit cărora românii ar fi taxați sau sancționați penal pentru folosirea apei din fântânile proprii. Instituția precizează că proiectul de lege vehiculat în mediul online vizează exploatările ilegale realizate la scară mare.
Irina Dumitrescu
17 iul. 2026, 22:37
Apele Române reacționează după o știre falsă care susține că românii ar putea fi pedepsiți dacă beau apă din fântânile proprii: „Asigurăm publicul că aceste informații sunt complet eronate”

Administrația Națională „Apele Române” transmite că informațiile apărute în mediul online potrivit cărora românii ar putea fi taxați sau pedepsiți penal pentru folosirea apei din fântânile proprii sunt false.

Instituția precizează că proiectul de lege pus în dezbatere de Ministerul Mediului nu schimbă dreptul cetățenilor de a utiliza gratuit apa pentru nevoile gospodăriei.

„Administraţia Naţională «Apele Române» respinge categoric informaţiile false vehiculate în spaţiul public potrivit cărora cetăţenii ar urma să fie taxaţi sau pedepsiţi penal pentru că folosesc apa din fântânile aflate în propriile gospodării.

Citește și : VIDEO Panică la malul mării! Un șarpe de 1,5 metri a fost filmat pe o plajă din stațiunea Venus. Turiștii au apelat la 112

Pornind de la proiectul de lege pus în dezbatere publică de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor privind transpunerea Directivei (UE) 2024/1203, în ultimele zile au fost distribuite în spaţiul social-media informaţii false şi mesaje de tip fake news care induc în eroare opinia publică în legătură cu o posibilă taxare a oamenilor care îşi construiesc fântâni în curtea proprie, iar această activitate ar putea fi o infracţiune.

Asigurăm publicul că aceste informaţii sunt complet eronate”, informează, vineri seară, ANAR.

Instituția arată că oamenii pot construi fântâni și pot utiliza apa pentru băut, udat, spălat, îmbăiat ori pentru adăparea animalelor, fără aviz de gospodărire a apelor, dacă folosirea acesteia este destinată exclusiv nevoilor propriei gospodării.

„Prin urmare, oamenii pot construi fântâni şi pot folosi în continuare gratuit apa din fântâni pentru nevoile gospodăriei proprii, iar această activitate nu reprezintă o infracţiune.

Conform art. 9 alin. (2) din Legea apelor, apele de suprafaţă sau subterane pot fi folosite liber pentru băut, adăpatul animalelor, udat, spălat, îmbăiat şi alte trebuinţe gospodăreşti, exclusiv pentru satisfacerea necesităţilor gospodăriei proprii, dacă debitul prelevat nu depăşeşte 0,2 litri pe secundă.

Acest debit înseamnă aproximativ 12 litri pe minut, 720 de litri pe oră sau până la 17,28 metri cubi pe zi, în ipoteza unei funcţionări continue, un nivel considerabil peste consumul obişnuit al unei gospodării. Totodată, potrivit art. 81 alin. (2) din Legea apelor, persoanelor fizice care folosesc apa în aceste condiţii nu li se aplică sistemul de contribuţii, plăţi, tarife şi penalităţi specifice gospodăririi apelor”, mai transmite ANAR.

Administrația explică faptul că proiectul legislativ urmărește sancționarea faptelor grave împotriva mediului, precum poluarea severă sau exploatarea ilegală a resurselor naturale cu efecte importante.

Potrivit instituției, fântânile folosite legal în gospodării nu trebuie să fie confundate cu captările ilegale de apă realizate la scară mare, în scop comercial.

„Aşadar, nu poate fi pus semnul egal între folosirea apei dintr-o fântână pentru băut, udatul grădinii sau adăpatul animalelor şi captările ilegale de apă realizate la scară mare, în scop economic, cu încălcarea legii şi cu efecte semnificative asupra resurselor de apă ori asupra celorlalţi utilizatori.

Apa este o resursă naturală limitată şi un bun de interes public. România se confruntă tot mai frecvent cu perioade de secetă hidrologică, iar efectele schimbărilor climatice sunt resimţite inclusiv prin reducerea disponibilităţii resurselor de apă în numeroase bazine hidrografice.

Citește și : VIDEO Români descurcăreți. După ciocolata de casă, s-a brevetat ”eclerul feroviar”. Laborator improvizat descoperit la un control într-o instituție a Ministerului Transporturilor!

Din acest motiv, administrarea responsabilă a resurselor de apă şi combaterea exploatărilor ilegale reprezintă obligaţii esenţiale ale autorităţilor statului pentru protejarea interesului public şi a drepturilor cetăţenilor”, precizează Administraţia Naţională „Apele Române”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT