Veninul de albine este considerat a fi o sursa bogata de enzime, peptide si amine biogene. Este un lichid limpede, incolor ce are un gust dulce. Veninul de albine este solubil in apa, dar insolubil in alcool si sulfat de amoniu. Cand vine in contact cu aerul produce cristale de culoare gri-alb.
In functie de boala pe care o trateaza, veninul de albine poate fi utilizat sub forma de crema, alifie, unguent sau poate fi injectabil. De asemenea, este folosit in terapii ca electroporesis sau ultrasonoforeza.
Prima lucrare stiintifica prin care se atestau beneficiile veninului de albine a fost Report about a Peculiar Connection Between the Beestings and Rheumatism, publicata de Phillip Terc in 1888. Mai recent, Charles Mraz a popularizat terapia cu venin de albine ca un tratament pentru multe afectiuni autoimune pana in 1997.
Cele mai frecvente afectiuni tratate cu ajutorul apiterapiei sunt scleroza multipla si artrita, dar cele mai multe dovezi stiintifice care sprijina utilizarea veninului de albine sunt pentru nevralgia post-herpetica (herpes zona zoster).
Tehnica administrarii terapiei cu venin
Apiterapia este practicata exclusiv de furnizorii de servicii medicale, care urmeaza anumite protocoale de tratament. Terapia incepe prin determinarea prezentei unei alergii la venin prin injectarea unei cantitati mici, intradermic. Daca nu se dezvolta reactii alergice, se administreaza una sau doua injectii. Apiterapia se desfasoara la fiecare doua zile prin cresterea treptata a numarului de intepaturi direct de la albine sau prin injectii. Durata tratamentului este determinata de afectiunea care se doreste a fi tratata.
Citeşte continuarea pe curademiere.ro