Apple face bani din orice. Chiar și din reclamele afișate în aplicațiile preinstalate de Iphone

Apple are un target clar: creşterea veniturilor din reclame. Prin urmare, inclusiv unele dintre aplicaţiile Apple care vin preinstalate pe iPhone-uri ar putea în curând să afişeze reclame.
Filip Stan
15 aug. 2022, 10:18
Apple face bani din orice. Chiar și din reclamele afișate în aplicațiile preinstalate de Iphone

Apple nu s-a poziționat niciodată drept o companie care să trăiască din reclame, precum Google şi Facebook, dar chiar și așa a decis să crească semnificativ atenția pe care o acordă reclamelor, informează news.ro.

Asta deși compania Apple a pozat de multe ori drept un opozant al acestui model de business din cauza implicaţiilor avute asupra intimităţii utilizatorilor.

Cu toate acestea, gigantul american şi-ar fi fixat ca obiectiv, conform Bloomberg, creşterea semnificativă a veniturilor din reclame. Concret, de la 4 miliarde de dolari pe an, cifră care reprezintă venitul actual companiei, şefii Apple vor să ajungă la venituri anuale de două cifre numai din publicitate.

În acest scop, informează sursa citată, compania ar urma ca în curând să afişeze reclamele în propriile aplicaţii, aplicaţii care sunt deja instalate pe iPhone în momentul în care smartphone-ul este cumpărat.

Astfel, Maps, News, Books şi Podcasts sunt numai câteva dintre aplicaţiile în care Apple urmează să afişeze reclame. Acestea sunt acum testate intern, înainte de a fi implementate.

În Apple Maps, de exemplu, la fel ca la Google Maps, urmează ca reclamele să ia forma recomandărilor de restaurante, magazine etc. care să fie afişate în legătură cu căutările realizate de utilizator în cadrul aplicaţiei.

Tot ca urmare a acestui scop pe care și l-a propus, Apple ar lua în calcul inclusiv lansarea unei versiuni cu reclame a serviciului de streaming Apple TV+, urmând aceeaşi direcţie pe care vor să meargă, de exemplu, Netflix, Disney+ şi HBO Max.

În acelaşi timp, Apple se pregăteşte să afişeze mai multe reclame şi în App Store. Unicul magazin de aplicaţii pentru iPhone va afişa reclame cu vizibilitate mare, în pagina principală şi în pagina de descărcare a aplicaţiilor.

Cu toate acestea, notează Bloomber, unii utilizatori s-ar putea simți „trădați” de această inițiativă, pentru că, spun autorii materialului, o persoană care a plătiti 1000 de dolari pe un astfel de aparat ar putea să se simtă deranjată de faptul că Apple încearcă să facă și mai mulți bani de pe urma sa.

Informația vine în contextul în care Apple implementează mai multe schimbări în această perioadă, cum ar fi faptul că se pregătește să scape de parole pe produsele sale începând de luna viitoare.

Nu în ultimul rând, targetul Apple pe reclame poate fi explicat inclusiv prin faptul că profiturile companiei au scăzut cu 8% față de același trimestru al anului trecut și cu 11% față de ultimul trimestru.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Jojo arată senzațional la 44 de ani! Care este secretul siluetei sale perfecte
Fanatik.ro
Când se spală în Săptămâna Luminată, fără să fie păcat. Zilele în care nu ai voie să faci nimic
Capital.ro
Călin Georgescu a primit interzis! Anunțul făcut de Rusia: Cine a condamnat România pentru asta?
Playtech.ro
Capitala unei ţări europene pune la cale un plan de evacuare în două zile. Autorităţile se tem de o invazie rusească
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Închisoare pentru proprietarii care nu plătesc impozitul pe chirii
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Moartea Papei Francisc, anunțată de un obiect simbolic? Coincidența stranie care i-a cutremurat pe credincioși
Cancan.ro
Câte mașini are Piedone, de fapt. Cel mai vechi autoturism al șefului ANPC este fabricat în 1968
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România a pierdut un mare nume al scenei românești. A lăsat o mare moștenire. Rămâne veșnic în amintire
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Amenzi de inceput de an pentru cei care stau la curte! Ce nu mai au voie să facă românii
MediaFlux
Simion scade în sondaje, iar turul doi se joacă la câteva procente
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Reapare un ziar care ne-a lipsit: TROMBONUL PLEONAST – sub sloganul „Suntem redundanți, dar relevanți.”