Peste 10% dintre femeile din mediul rural ar putea avea cancer de sân fără să ştie

Aproximativ 14% dintre cele 1.129 de femei care au fost consultate gratuit, în perioada 15 octombrie - 27 noiembrie, la ediția de anul acesta a campaniei "Nu am făcut destul" desfășurată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) prezentau suspiciuni de cancer de sân.
Filip Stan
14 dec. 2016, 13:31
Peste 10% dintre femeile din mediul rural ar putea avea cancer de sân fără să ştie

Potrivit unor date prezentate miercuri de președintele FABC, Cezar Irimia, 78% dintre femeile examinate nu făcuseră, anterior, niciun control medical la sân, 6% au un istoric de cancer de sân în familie, iar 3% dintre femeile cu probleme la sâni nu au împlinit 40 de ani.

Cezar Irimia a afirmat că anual sunt diagnosticate cu cancer la sân 8.900 de femei, dintre acestea aproximativ 30% pierzând lupta cu viața.

Cu ajutorul voluntarilor de la Societatea Studenților în Medicină din București (SSMB), 1.129 de femei din șapte județe — Bacău, Buzău, Brașov, Argeș, Vâlcea, Gorj și Mehedinți — au fost consultate clinic în perioada octombrie — decembrie.

Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer atenționează asupra necesității derulării unui program național de screening.

„În străinătate, programele naționale de screening sunt o normalitate. Noi credem că e timpul să acceptăm că dreptul la sănătate chiar este un drept universal. Un program de screening pentru toate femeile cu vârsta cuprinsă între 24 și 64 de ani, realizat în concordanță cu recomandările europene, ar fi esențial”, a declarat Cezar Irimia.

Din observațiile medicilor, cele mai frecvente modificări ale sânilor sunt prezența formațiunilor palpabile, dureroase sau nedureroase, precum și retractarea mameloanelor sau secrețiile mamelonare.

Specialiștii recomandă autoexaminarea lunară a sânilor, lucrurile care ar trebui să le trimită pe femei imediat la medic fiind: noduli, denivelări, modificări de formă, culoare sau simetrie, plieri, mameloane întoarse înăuntru, secreții.

Vizita la medic pentru controlul sânilor trebuie efectuată o dată la trei ani până la vârsta de 40 de ani și o dată pe an după vârsta de 40 de ani.

După 40 de ani, femeile ar trebui să efectueze anual o mamografie și să beneficieze de examinarea clinică a sânilor, susțin specialiștii.

În cadrul campaniei, în ultimii trei ani, au fost testate un număr total de 3.166 femei din 16 județe și au fost depistate 314 cazuri cu suspiciuni.

„Nu am făcut destul” este o campanie de informare despre cancerul de sân inițiată de Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer cu sprijinul Alianței Pacienților Cronici din România.

Potrivit statisticilor prezentate de FABC, 25 de femei sunt diagnosticate zilnic în țară cu cancer de sân, înregistrându-se un procent al mortalității din cauza acestei maladii de 36% din cazurile diagnosticate, mai mare decât media europeană (29%) și decât cea mondială (31%).

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Mâncarea românească pe care Papa Francisc a adorat-o. L-a impresionat chiar la vizita făcută în țara noastră
Capital.ro
Document obligatoriu pentru persoanele cu vârste între 18 și 30 de ani. Se dă ordin de la UE
Playtech.ro
Papa Francisc, înmormântat cu pantofii uzaţi pe care i-a folosit ani de zile. Motivul acestei alegeri
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Un patron i-a revoltat pe tinerii din Generația Z: „Vă plângeți că luați 2.400 de lei și nici nu puneți bonurile în calcul”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Cod portocaliu de ultimă oră de la ANM. Temperaturile scad sub zero grade
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Primele imagini de la înmormântarea Papei Francisc. Suveranul Pontif este condus astăzi pe ultimul drum
Cancan.ro
Ce a putut găsi Piedone într-un Mega Image din Plaza România. Șefului ANPC nu i-a venit să creadă: „Fetelor!”
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Statul vrea banii cetățenilor. Românii au termen limită până pe 25 iunie. Nu poți depăși
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Klaus Iohannis dă cu mătura! Imaginile zile de la casa din Sibiu
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
CFR Călători îl primește și pe „Constantin Brâncuși“, a patra locomotivă modernizată de Softronic. Cum arăta înainte