Aproape 7 milioane de oameni în lockdown total, din cauza a 26 de cazuri noi de Covid. Timp de o săptămână populaţia e obligată să stea în case

Cei peste 5 milioane de locuitori din Melbourne, al doilea oraş ca mărime din Australia, au primit ordinul oficial de a intra din nou în lockdown - pentru a patra oară în ultimul an şi jumătate - începând de la miezul nopţii de joi spre vineri, după apariţia unui focar de COVID-19.
Daniel Spătaru
27 mai 2021, 17:05
Aproape 7 milioane de oameni în lockdown total, din cauza a 26 de cazuri noi de Covid. Timp de o săptămână populaţia e obligată să stea în case

Noul lockdown de şapte zile vizează atât oraşul Melbourne, cât şi întregul stat Victoria (6,7 milioane locuitori), a anunţat prim-ministrul interimar al acestui stat australian, James Merlino, în condiţiile în care numărul cazurilor asociate acelui focar de Covid s-a dublat şi a ajuns la 26. „Avem de-a face cu o tulpină extrem de infecţioasă a virusului, o variantă îngrijorătoare, care se propagă mai repede decât am înregistrat vreodată„, a subliniat James Merlino, citat de BBC.

Varianta B.1.617, detectată prima dată în India, prezintă o transmisibilitate crescută. Ea s-ar fi răspândit în Melbourne prin intermediul unui turist care s-a întors din străinătate. Şcolile, barurile şi restaurantele din statul Victoria vor fi închise, orice reuniune va fi interzisă, iar purtarea măştii sanitare va fi din nou obligatorie.

Noua Zeelandă a suspendat deja marţi cursele aeriene spre şi dinspre statul Victoria, care se desfăşurau până acum fără necesitatea intrării pasagerilor în carantină, iar principalele legături aeriene cu celelalte state australiene au fost reduse.

Noul lockdown, conceput cu scopul de a avea efectul unui „scurtcircuit” asupra transmiterii virale, ar trebui să permită autorităţilor sanitare australiene să monitorizeze mai bine persoanele care au intrat în contact cu rezidenţii infectaţi. Timp de o săptămână, rezidenţii nu vor avea voie să îşi părăsească locuinţele decât pentru nevoi urgente, mai ales pentru a merge să se vaccineze împotriva COVID-19.

James Merlino a acuzat guvernul federal conservator al Australiei că se află parţial la originea acestui lockdown din cauza lentorii cu care se desfăşoară campania naţională de vaccinare împotriva noului coronavirus. „Dacă mai multe persoane erau vaccinate, circumstanţele ar fi foarte diferite de cele pe care le cunoaştem astăzi. Dar, din păcate, nu este cazul„, a adăugat premierul interimar al statului Victoria.

Citeşte şi Ministrul Sănătăţii din Australia, spitalizat pentru „o infecţie suspectă”, după ce s-a vaccinat anti-Covid cu Astra Zeneca

Acesta este cel de-al patrulea lockdown decretat în al doilea oraş ca mărime din Australia de la începutul pandemiei de COVID-19. Mii de locuitori din Melbourne au primit deja ordinul de a intra în carantină voluntară după cazuri înregistrate în zeci de spaţii publice, printre care se află un stadion şi cluburi de noapte. Pe parcursul ultimei luni, australienii au cunoscut puţine restricţii, uriaşa ţară-continent reuşind să controleze foarte bine pandemia.

Totuşi, mai multe voci au apărut în spaţiul public pentru a critica lentoarea campaniei de vaccinare. Doar 3,7 milioane de doze de vaccinuri anti-COVID-19 au fost administrate în Australia, o ţară ce are o populaţie de 25 de milioane de locuitori.

Opoziţia laburistă reproşează guvernului central că nu a revizuit sistemul de carantinare pentru turiştii veniţi din străinătate, un sistem care a arătat anumite deficienţe. „Dacă am fi avut o alternativă la carantina hotelieră (…), nu ne-am fi aflat în acest punct astăzi”, a declarat James Merlino.

Prim-ministrul australian Scott Morrison a respins însă criticile, afirmând că „niciun sistem nu este infailibil” şi că lupta Australiei împotriva noului coronavirus s-a dovedit până acum deosebit de eficientă. „Vom face tot ce putem pentru a proteja vieţile şi mijloacele de trai ale australienilor, am pierdut deja 910 persoane din cauza COVID-19 în timpul acestei pandemii. Bineînţeles, acest număr este departe de cele raportate în alte ţări„, a declarat premierul Australiei.

Citeşte şi Scene interzise în Parlamentul australian. Parlamentarii s-au distrat cu prostituatele în camera de rugăciune a instituţiei

James Morrison i-a îndemnat totodată pe australienii eligibili să meargă să se vaccineze, considerând că modul de viaţă „minunat şi de invidiat” al australienilor în cea mai mare parte a pandemiei i-a făcut pe unii dintre rezidenţi să ezite în privinţa vaccinării.

Ministrul australian al Sănătăţii, Greg Hunt, a anunţat că primele doze ale unor vaccinuri anti-COVID-19 sunt pe cale să fie livrate ultimelor aziluri din statul Victoria cu rezidenţi încă nevaccinaţi, unde sute de persoane au murit atunci când noul coronavirus a început să se răspândească în 2020.

La Melbourne, zeci de mii de persoane au stat la cozi pentru a se supune unor teste de depistare a maladiei COVID-19, în timp ce altele se grăbeau să se vaccineze, după ce statul Victoria a deschis pentru prima dată centrele de vaccinare pentru persoanele cu vârste cuprinse între 40 şi 49 de ani.

Australia a raportat de la începutul pandemiei mai puţin de 30.000 de cazuri de COVID-19, majoritatea în statul Victoria în timpul celui de-al doilea val al pandemiei, înregistrat anul trecut, şi mai puţin de 1.000 de decese asociate acestei boli la nivelul întregii ţări.

DailyBusiness
Lidia Fecioru, remediul natural pentru a preveni răcelile și probleme digestive. Nu mai arunca cojile de la portocale și mandarine
Spynews
El este Sergiu, tânărul de 23 de ani care a murit în accidentul tragic din Alba. Șoferul ar fi presimțit că își pierde viața | FOTO
Bzi.ro
Fiica Andreei Marin a spus adevărul despre intervențiile estetice: „Este un subiect tabu!”
Fanatik.ro
Cum să adormi repede și să ai un somn odihnitor. Ce este musai să ai în dormitor
Capital.ro
Victorie imensă pentru Călin Georgescu. A venit verdictul astăzi, 27 ianuarie
Playtech.ro
Peștele considerat cel mai toxic din lume, consumat și de români: Bogat în Omega-3 și alți nutrienți, dar o problemă numită...
DailyBusiness
Cele două zodii care își găsesc iubirea vieții lor în ianuarie 2025. Soarele răsare pe strada amorului pentru acești nativi
Adevarul
Istoria clanului Remmo, cea mai temută organizație criminală din Germania. Legătura cu furtul tezaurului dacic din Olanda
wowbiz.ro
Violeta Bănică, declarație ȘOC despre mama sa, în direct: „În ultimul timp e foarte obraznică. Te rog frumos să te oprești”
Spynews
Dana Roba, declarații șocante despre fetițele ei, „Nu voi accepta niciodată să-l viziteze pe tatăl lor, care a vrut să mă omoare!”
Spynews
De ce nu o acceptă Narcisa pe noua iubită a lui Alberto Guță! Ar fi intrat în datorii pentru el: ”Am cheltuit tot”
Evz.ro
Alertă! Coca-Cola dispare din magazine. Conține un produs periculos
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
kanald.ro
Laura Vicol, adevărul despre idila cu Leo de la Strehaia! Avocata a dat cărțile pe față: „Ne iubim”
Cancan.ro
Ce umilințe a trăit Alina Sorescu alături de Alexandru Ciucu! Ce îi făcea: „Șantaj emoțional, dispreț față de…”
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Marele actor a murit. Toată țara îl plânge. Nu va fi uitat niciodată
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
stirilekanald.ro
Alin Stratan, găsit mort! Șocanta descoperire a paralizat România
substantial.ro
Crin Antonescu atrage atenția asupra impactului furtului artefactelor asupra extremismului
MediaFlux
Horoscopul lunii Februarie 2025. Zodiile cărora le surâde, din plin, norocul
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Încă un tezaur românesc furat după spargerea unui zid