68% dintre români cred că proiectul de la Roşia Montană ar trebui să fie promovat de către autorităţi, în vreme ce 32% dintre ei cred că acestea ar trebui să se opună proiectului.
La întrebarea „Ce credeți că vor face autoritățile în cazul proiectului Roșia Montană?”, 73% dintre români cred că acestea vor promova proiectul, iar 27% dintre ei cred că autorităţile se vor opune proiectului.
Legat de proiectul exploatării gazelor de şist, 59% dintre români cred că autorităţile ar trebui să promoveze proiectul, în timp ce 41% dintre români cred că autorităţile ar trebui să se opună proiectului.
La întrebarea „Ce credeți că vor face autoritățile în cazul proiectului exploatării gazelor de șist?”, 72% dintre români consideră că autorităţile vor promova acest proiect, în timp ce 28% dintre români cred că ele se vor opune.
Sondajul de opinie a fost efectuat pe un eşantion de 1079 persoane, în perioada 23-26 august, şi are o marjă de eroare de +/- 3%.
Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană a fost aprobat în şedinţa de marţi a Guvernului şi va fi transmis Parlamentului spre adoptare.
Citeşte şi: Ponta: Votul meu de deputat va fi ÎMPOTRIVA proiectului Roşia Montană
Exploatarea ar urma să înceapă în noiembrie 2016, după ce planul urbanistic zonal va fi aprobat până la sfârşitul acestui an, iar participaţia statului ar creşte cu încă 5,69%, la 25% din acţiuni, dar condiţionat de emiterea la timp a tuturor autorizaţiilor, potrivit unui draft al Acordului între Guvern, Gabriel Resources şi Roşia Montană Gold Corporation pentru începerea exploatării.
Investitorul va plăti Guvernului o redevenţă de 6% din valoarea producţiei, statul având opţiunea de a solicita companiei Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) ca plata redevenţei să se facă în natură, conform proiectului.