Aproape jumătate dintre vehiculele verificate în trafic de RAR în primul semestru, declarate neconforme

Registrul Auto Român a verificat din punct de vedere tehnic, în trafic, în primele 6 luni ale acestui an, 33.508 vehicule, în toată ţara, fiind constatate deficiente tehnice majore şi/sau periculoase la 15.235 de vehicule (45,47%), care au fost declarate neconforme, conform unui comunicat.
Iulian Tudor
03 sept. 2019, 11:04
Aproape jumătate dintre vehiculele verificate în trafic de RAR în primul semestru, declarate neconforme

În urma controalelor mixte desfăşurate de RAR şi Poliţia Rutieră, în prima jumătate a anului 2019, au fost aplicate aproape 11.000 de amenzi contravenţionale şi au fost retrase 8.689 de certificate de înmatriculare, scrie agrpres.ro.

Deficienţele tehnice cel mai des întâlnite au fost la instalaţia electrică de iluminare şi semnalizare (26,73%), emisii poluante (21%), punţi, jante, anvelope şi suspensie (11,56%), vizibilitate (12%), precum şi la sistemele de frânare (4%) şi direcţie (1,5%).

Aproximativ două procente dintre vehicule prezentau probleme legate de inspecţia tehnică periodică (ITP fals, expirat sau anulat).

„Rezultatele controalelor desfăşurate în trafic nu reflectă starea generală a parcului auto din România, deoarece echipajele mixte RAR-Poliţie opresc pentru verificare doar acele vehicule care sunt susceptibile de a prezenta defecţiuni”, precizează reprezentanţii RAR.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Radu Vâlcan a plecat la Insula iubirii! Primele imagini din locul unde se va filma sezonul 9 / FOTO
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
Playtech.ro
Amendă de peste 4.000 de lei pentru românii care transportă în mașină animalele de companie și nu respectă aceste reguli. Ce prevede Codul Rutier 2025
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Alex Dobrescu și-a cunoscut fiul! Cum s-a afișat alături de Cristina Cioran, după aproape un an | FOTO
Spynews
Gestul mamei lui Andrei Perneș față de Sabrina, pe care puțini l-au observat! Ce s-a întâmplat la înmormântare. Ți se rupe sufletul! | FOTO
Evz.ro
Ce urmează după zilele de ger. Primăvara, ceva mai aproape
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
GALERIE FOTO. Apariție incendiară, într-un corset care a lăsat la vedere prea mult
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Ilie Bolojan, președintele interimar, susține colaborarea europeană pentru pace în Ucraina
MediaFlux
Se dau 7.000 de LEI pe LUNĂ timp de 36 de LUNI! Cine va BENEFICIA
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!