„La ora 15.00, manifestează 40.000 de persoane”, a anunţat organizaţia.
Manifestaţia are loc în ciuda absenţei liderilor opoziţiei, condamnaţi la scurte pedepse cu închisoarea.
Manifestanţii purtau pancarte pe care scrie „Vrem drept de vot” şi „Ne-aţi minţit destul”, în timp ce alţii aveau drapele ruse sau portrete ale activiştilor arestaţi.
Principalul opozant al Kremlinului, bloggerul anticorupţie Alexei Navalnîi, ispăşeşte o pedeapsă cu închisoare de 30 de zile din 24 iulie. Spitalizat pentru „o gravă alergie” înainte de a fi retrimis în celulă, el a depus o plângere pentru că ar fi fost „otrăvit”.
Mare parte dintre aliaţi şi din alţi lideri ai protestatarilor au primit şi ei scurte pedepse cu închisoarea, începând cu mai mulţi candidaţi ai opoziţiei între care Ilia Iaşin, Ivan Jdanov şi Dmitri Gudkov.