Șase avioane de luptă F-15 urmează să participe la aceste exerciții, programate de mai mult timp, care se desfășoară în regiunea Konya, a precizat Statul major al armatei turce, într-un comunicat publicat pe site-ul său de internet.
Aceste manevre intervin în contextul în care ministrul turc al afacerilor externe, Mevlüt Cavusoglu, a declarat sâmbătă că Ankara și Riadul ar putea participa la o intervenție militară terestră împotriva grupării SI pe teritoriul Siriei.
Ambele capitale au luat partea rebelilor împotriva regimului președintelui sirian Bashar al-Assad.
Arabia Saudită a anunțat desfășurarea în zilele următoare a unor avioane de vânătoare la baza militară turcă de la Incirlik, în cadrul coaliției internaționale antijihadiste conduse de SUA.
Ministrul apărării turc Ismet Yilmaz a confirmat luni că patru avioane de luptă F-16 saudite sunt așteptate la Incirlik, unde staționează deja aparate americane și germane ale coaliției.
Relațiile între Ankara și Riad s-au ameliorat considerabil în ultimele luni, după o răceală provocată de rolul jucat de Arabia Saudită în răsturnarea în 2013, de către armata egipteană, a președintelui Mohammed Morsi, provenit din rândul Frăției Musulmane și aliat apropiat al Ankarei.