O profesoară şi-a făcut un credit pentru a-şi cumpăra o maşină. I-a fost adusă din Germania şi a plătit apoi 1.000 de euro unui individ pentru a o înmatricula.
„A spus că o rezolvă până la sfârşitul lunii. Că o înscrie în circulaţie cu numere definitive. Toată lumea îl cunoaşte că este ţepar, dar nimeni nu ia atitudine”, a declarat Rodica Cozlac, păgubită.
Femeia nu este singura care s-a păcălit în acest fel. Şi un alt bărbat a rămas atât fără banii, cât şi fără maşină.
„Când i-am dat o sumă mai mare de bani, 4.000 de euro, ţepă. Nici maşină, nici bani. La telefon nu mai răspundea”, a precizat Dănuţ Tătar, păgubit.
Bărbatul acuzat promite că le va da alte maşini.
Păgubiţii au depus mai multe plângeri împotriva bărbatului însă până acum, poliţiştii n-au reuşit să ia nicio măsură împotriva lui.