Arafat: Tragedia din Muntenegru ne-a permis să testăm sistemul de urgenţă

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr.Raed Arafat, a declarat că tragedia din Muntenegru a permis să se testeze sistemul de urgenţă, chiar dacă nu este de dorit să-l testezi în astfel de situaţii.
Roxana Gagiu
04 iul. 2013, 14:11
Arafat: Tragedia din Muntenegru ne-a permis să testăm sistemul de urgenţă

”Eu zic că România a reacţionat chiar la înălţime în acest caz, indiferent ce s-a spus într-un moment sau altul, că s-a întârziat o oră, că s-a întârziat două ore, aceste întârzieri nu au niciun impact într-o astfel de situaţie. Fiind o intervenţie pe plan internaţional dura mai mult rezolvarea ei. Noi chiar ne-am încadrat sub orice limită de timp. Dacă luăm numai survolarea avioanelor militare, a primului avion militar. Aprobarea s-a luat în primele ore, în condiţiile în care se ştie că aprobarea unui survol pentru un avion militar se dă în 48 de ore. La acest lucru a contribuit efortul Ministerului de Externe şi al Ministerului Apărări. Modul cum s-a lucrat cu colegii din Muntenegru, modul cum a fost sprijinită această acţiune de Ministerul de Externe, care a trimis consuli din ţările din jur – doi consuli au mers cu mine din ţară, ataşatul de interne din Serbia a venit să ne ajute. Toată această mobilizare consistentă a ajutat. A fost şi un test pentru sistemul de urgenţă din România, care a dovedit că ţara noastră are capacitatea să reacţioneze. Era mai bine să nu-l avem şi să nu avem tragedia care a fost’‘, a subliniat secretarul de stat, dr.Raed Arafat.

El a spus că Ministerul Sănătăţii, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale şi Ministerul de Externe au cooperat pentru a aduce în ţară pacienţii răniţi şi turişti care au decedat în tragicul accident şi a evidenţiat faptul că organizarea SMURD într-un sistem unic integrat a permis o foarte bună mobilizare.

VEZI ŞI: Noi detalii şocante: Şoferul „autocarului morţii” a avut şi alte incidente în Muntenegru

”Faptul că am reuşit să mobilizăm echipaje medicale bine pregătite este urmarea faptului că ele funcţionează zi de zi în sistemul de urgenţă. Colegii de la SMURD Bucureşti au făcut un efort major, au adus oameni inclusiv de acasă. Modul în care noi am reacţionat se datorează felului în care suntem organizaţi. Sistemul este încă în evoluţie, încă dezvoltăm, lucrăm, încă intră componente noi în sistem. Anul acesta mai vin încă două elicoptere pentru a acoperi complet toate regiunile. Avem programul multianual de dotare, pe lângă dotarea serviciilor de ambulanţă şi SMURD. Anul acesta se are în vedere – la jumătatea anului 2015 ar trebui să se finalizeze – dotarea pentru echipamentele de bază de intervenţie la accidentele colective şi calamităţi. Toate aceste aspecte arată că avem un sistem care este coerent, care deja este aproape de maturitate. Mai avem încă multe lucruri de făcut pentru el ca să ajungă la nivelul pe care-l dorim, să fie independent de persoane şi să reacţioneze oricând, la orice situaţie pe bază strict de procedură”, a detaliat dr. Arafat.

Un autocar cu turişti români a căzut într-o prăpastie de pe podul Grlo din Muntenegru, pe 23 iunie, în urma accidentului pierzându-şi viaţa 18 persoane, iar ceilalţi 29 de pasageri fiind răniţi.

Un copil muntenegrean care era pe pod a fost acroşat uşor de autocar şi a fost rănit.

Trei persoane rănite în accidentul din Muntenegru sunt în continuare în comă, la o săptămână de la producerea tragediei, starea celorlalţi răniţi internaţi în spitalele Floreasca, Universitar, Elias şi Bagdasar-Arseni fiind în uşoară ameliorare, potrivit medicilor.

La Spitalul Elias a mai rămas internată una din cele patru femei aduse în unitatea sanitară după producerea accidentului din Muntenegru.

La Spitalul de Urgenţă Floreasca, situaţia celor nouă răniţi care au rămas internaţi evoluează bine, cu excepţia persoanei aflate în comă, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii, dr. Bogdan Opriţa.

Acesta a precizat că din cele zece persoane rănite în accidentului din Muntenegru şi internate în Spitalul Floreasca, una a fost externată, una este în comă, la Terapie Intensivă, două sunt în Clinica de ortopodie, una în postoperator chirurgie, iar alte cinci, care au fost operate pentru diverse fracturi, au fost duse după intervenţia chirurgială în secţia de Terapie Intensivă.

La Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) mai sunt internaţi opt pacienţi, dintre care doi sunt în stare critică. Alte trei persoane rănite în accidentul din Muntenegru au fost externate din SUUB la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii, dr. Leonard Grecescu.

La Spitalul de Urgenţă Bagdasar-Arseni, starea celor patru răniţi este ameliorată, iar una dintre paciente ar putea fi externată cel mai probabil marţi, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii, dr. Florian Bica. El a precizat că luni a fost operată pacienta cu fractură de coloană lombară, dar starea postoperatorie a acesteia ar putea fi stabilită abia la 24 de ore de la intervenţie.

VEZI ŞI: Accidentul din Muntenegru, lupta pentru supravieţuire. Imagini din spitalul din Podgorica

Parchetul General face o anchetă în cazul accidentului, sesizându-se din oficiu pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.

Ancheta autorităţilor din Muntenegru a relevat până acum că, în momentul în care autocarul a ieşit dintr-un tunel rutier, carosabilul era umed şi este posibil ca şoferul să fi fost incomodat scurt timp de lumina foarte puternică a soarelui, pierzând controlul asupra vehiculului, în curbă, scria miercuri presa din Muntenegru.

În aceste condiţii, la care se adaugă viteza care nu era adaptată la acel segment de drum, şoferul probabil a pierdut controlul asupra vehiculului, a pătruns pe contrasens, pentru că exista o curbă uşoară, a rupt balustrada de securitate a podului şi a căzut în prăpastie.

Anchetatorii analizează această ipoteză pe baza declaraţiilor supravieţuitorilor şi altor martori.

Autorităţile din Muntenegru au găsit tahograful autocarului românesc căzut în prăpastie, iar datele dispozitivului vor fi decodificate pentru a se stabili parametrii de circulaţie în momentul accidentului şi cine se afla la volan.

Numeroşi supravieţuitori susţin că şoferul circula cu viteză destul de mare. Limita de viteză pe acel segment de drum este de 40 de km/h, mai scrie presa din Muntenegru.

Unul dintre pasagerii accidentaţi în Muntenegru a declarat, pe 24 iunie, a doua zi după accident, pentru Ştirile Pro TV, că în momentul producerii accidentului şoferul era într-o depăşire la intrarea într-un viaduct şi deşi limita de viteză era de 50 km/oră, el avea în jur de 90 km/oră.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Marian Golea anunță semnul bântuit de Steaua morţii. Cine are un an dificil, cumpănă mare în iunie, potrivit zodiacului chinezesc
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Tragedie în Vinerea Mare. Marele fotbalist a pierdut lupta cu cancerul
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI