Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, locotenet Mădălina Epure, pentru limitarea propagării incendiului şi lichidarea focarelor din zona Vârfului Podeanu acţionează 26 de pompieri şi 26 de lucrători silvici.
Intervenţia pompierilor este dificilă întrucât incendiul se manifestă la o altitudine de aproximativ 2.000 de metri., accesul în zonă făcându-se anevoios, pe drum de munte cu pante abrupte.
De asemenea, în zonă a fost solicitată intervenţia unui elicopter, după ce focul s-a extins pe aproape 25 de hectare.
„A fost solicitat de ieri (n.r. – joi) sprijinul unui elicopter al MAI, care a executat aseară patru misiuni de stingere a incendiului, cu substanţe stingătoare, iar aparatul de zbor, rămas în zonă pe timpul nopţii, a reluat astăzi (n.r. – vineri) misiunea de stingere. Suprafaţa afectată de incendiu este de aproximativ 25 de hectare, faţă de 20 de hectare cât se înregistrau ieri„, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş, lt. Mădălina Epure.
Incendiul din zona Vârfului Podeanu, la aproape 2.000 de metri altitudine, a izbucnit marţi, manifestându-se iniţial pe o suprafată de aproape zece hectare.